Cum te poţi angaja la o casă de avocatură de top din timpul facultăţii

Money.ro

13 studenţi la facultăţi de profil din Bucureşti, Timişoara, Braşov, Cluj-Napoca şi Craiova au participat la şcoala de vară organizată de casa de avocatură de business NNDKP. Bilanţul celor 7 ani de când firma de avocatură derulează programul – 30 de participanţi au devenit avocaţi colaboratori ai NNDKP.

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a anunţat astăzi, 31 august,  încheierea celei de-a şaptea ediţii a programului “Şcoala de vară NNDKP”, dedicat studenţilor, parte a campaniei “Începe-ţi cariera cu dreptul”, prin care firma încurajează studenţii să opteze pentru o carieră în avocatură, la absolvirea facultăţii de Drept.

 

 

În cei şapte ani de la iniţierea programului, 123 de studenţi au participat la programele de pregătire derulate de NNDKP, iar dintre aceştia 30 au devenit ulterior avocaţi colaboratori ai firmei.

Casa de avocatură de business NNDKP antrenează studenţii la facultăţi de profil, care demonstrează că se califică pentru o carieră în avocatură, prin investiţii în programe de pregătire precum  şcoala de vară, şcoala de toamnă, bursele de excelenţă şi de merit.

 

Şcoala de vară din acest an a fost organizată în toate centrele universitare în care NNDKP are birouri regionale: Timişoara, Braşov, Craiova şi, în premieră – la Cluj–Napoca.

Valentin Voinescu, asociat senior în practica de Drept bancar şi finanţări, a coordonat programul din 2011, în timp ce Mădălin Niculeasa a supervizat activităţile la nivelul parteneriatului.

 

La ediţia din acest an a şcolii de vară au participat 13 studenţi care au terminat anul III de studiu la facultăţile de profil din Bucureşti şi din ţară. De-a lungul celor două luni de practică studenţii au fost implicaţi în mai multe tipuri de activităţi profesionale şi au participat la cursurile de specialitate organizate în cadrul firmei, sub îndrumarea unei echipe formate din 25 de avocaţi ai NNDKP. Studenţii au beneficiat de o ofertă foarte atractivă – financiar şi profesional.

 

Şcoala de vară este urmată de programul Şcoala de toamnă NNDKP, care va debuta în septembrie şi în cadrul căruia alţi 9 studenţi din Bucureşti şi din 2 birouri regionale ale NNDKP se vor familiariza cu activităţile profesionale ale jucătorului de top din piaţa avocaţială din România.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole