Cursul anunţat, ieri, de BNR a fost cel mai mare din ultima jumătate de an (video)

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că diferenţele de pe piaţa valutară locală ar putea fi legate de frământările sociale din România.

Leul îşi revine, dar vicepreşedintele BRD, Claudiu Cercel crede că actualul context economic nu-i va permite să înregistreze aprecieri importante. În opinia sa, palierul maxim la care putem spera este de 4 lei pentru un euro, dar nu se va ajunge acolo: marja de fluctuaţie se va menţine în jurul valorii de 4,20 de lei pentru un euro.

“Avem un regim de fluctuaţii controlată. Prin urmare tebuie să reţinem nu numai cuvântul de control ci şi de fluctuaţie”, a declarat Claudiu Cercel.

Lars Christensen, analist pentru pieţe emergente la Danske Bank, crede că leul va reveni pe depreciere, dar evoluţia nu trebuie privită ca un dezastru atâta vreme cât se întâmplă într-o manieră controlată.

“Riscul este să existe mişcări puternice precum cele din martie şi aprilie”, a precizat analistul Lars Christensen.

“Banca centrală a României este mai puţin activă pe piaţă iar acest lucru aplică o presiune asupra monedei” a mai explicat acesta.

“Am putea vedea o slăbire şi mai mare în continuare în special la nivel fundamental pentru că ce avem este o Românie care se luptă cu unele dezechilibre destul de importante” a completat Christensen.

Lars Christensen declară că România are nevoie de o recuperare continuă iar acest lucru se poate realiza print-o monedă mai slabă care să ajute exporturile. O altă modalitate prin care putem obţine revenirea economică este producţia, pe care analistul Danske Bank o consideră mai sănătoasă decât consumul.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole