Cursul BNR coboară la minimul ultimei săptămâni, de 4,2178 lei/euro, după aprecierile din regiune

Marţi, banca centrală afişase un curs de referinţă de 4,2236 lei/euro.

"Leul s-a apreciat uşor în primele tranzacţii, însă evoluţia contradictorie a indicilor bursieri de apoi a condus la o uşoară depreciere. Piaţa este oricum destul de slabă, cu un interes scăzut faţă de moneda naţională, tranzacţiile fiind reduse", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.

Moneda europeană se vindea în debutul zilei cu aproape 4,22 lei, şi, după o uşoară apreciere a leului, până la aproape 4,2130 unităţi/euro, cotaţiile au reînceput să crească uşor. La ora 13:05, băncile cumpărau un euro cu 4,2141 lei şi îl vindeau cu 4,2231 lei.

În regiune, zlotul a suferit o corecţie, după aprecierea puternică din ultimele zile care a continuat şi dimineaţă, pierzând teren de la 4,0680 la 4,0950 unităţi/euro, în timp ce forintul s-a ieftinit de la 266,15 la 267,4 unităţi/euro. Statisticile publicate săptămâna aceasta au arătat o creştere peste aşteptări a vânzărilor de retail în Polonia şi un declin sub estimări în Ungaria.

Faţă de dolarul american, cursul de referinţă al BNR a coborât miercuri cu aproape un ban (0,28%), la 2,9454 lei/dolar, de la nivelul de marţi, de 2,9538 lei/dolar.

Pe pieţele internaţionale, moneda americană a evoluat pe un interval restrâns, revenind pe o pantă de uşoară întărire, după o depreciere semnificativă. La 13:05, ora României, euro era cotat la 1,4322 dolari.

Dobânzile la depozitele pentru o zi de tip overnight din piaţa monetară au urcat la 9-10% pe an, peste dobânda de politică monetară, de 8,5% pe an.

Banca Naţională a României a afişat, în prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 9,06% pe an, peste cel din şedinţa anterioară, de 8,70% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobânda a urcat la 9,56% pe an, de la nivelul de marţi, de 9,20% pe an.

Sursa: NewsIn

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed