PDL şi PP-DD au depus la Curtea Constituţională, în 14 februarie, sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.
Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat că sesizarea depusă la CC este semnată de 25 de parlamentari, dintre care 24 sunt ai PDL şi unul este liderul de grup al PP-DD din Senat.
“Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (13 februarie – n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv”, a precizat Cristian Rădulescu.
El a arătat că în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, în 13 februarie, cu 298 de voturi “pentru”, 101 voturi “împotrivă” şi 36 de abţineri, Raportul privind cererea transmisă de preşedintele Traian Băsescu de reexaminare a Statutului parlamentarilor, în ultima formă a acestuia, stabilită de Comisia de statut.
Comisia parlamentară pentru statutul senatorilor şi deputaţilor a operat modificările propuse la raportul iniţial asupra Statutului parlamentarilor, fiind majorat termenul în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate, de la 15 la 45 de zile.








