Cutremur la SRI. Iohannis rade tot: 10 generali SRI, toţi oamenii lui Maior, au fost trimişi la pensie

Mihai Voican

În luna ianuarie, pe blogul lui Ion Cristoiu au apărut câteva fotografii în care Elena Istode, fost Şef al Direcţiei Economice în SRI şi „şefa acoperiţilor din Sistem“, după cum a numit-o jurnalistul, alături de familia deputatului PSD Cristian Rizea, într-o vacanţă de lux pe Coasta de Azur.  Într-o intervenţia la România TV, Cristian Rizea, trimis în judecată de DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, a recunoscut că fotografiile sunt autentice şi că Elena Istode a fost invitata familiei sale pe Coasta de Azur, în 2008, unde parlamentarul avea închiriat un apartament. Rizea a mai spus că soţia sa a fost colegă de facultate cu Elena Istode, de care îi leagă o prietenie de aproape 20 de ani.

Cristian Rizea a mai spus în cadrul emisiunii citate că familia lui a suportat cheltuielile pentru distracţia generalului Elena Istode, aceasta plătindu-şi doar biletul până pe Coasta de Azur. Preşedintele Iohannis i-a mai trecut în rezervă pe generalii de brigadă – cu o stea Gheorghe Ceauşu, Sorin Gabriel Cozma, Viorel Adrian Stan, Marioara Morgoş, Vasilică Babiuc, Cornel Văleanu, Emilia Cristina Posaştiuc şi Constantin Marius Stoica, toţi din cadrul SRI, mulţi dintre ei avansaţi în grad de fostul preşedinte Traian Băsescu.

 

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole