Iată cum ar fi crescut sumele investite dacă ați fi ales, la începutul anului trecut, să cumpărați acțiuni ale unor companii de talie internațională.
1. Tesla, producătorul de autoturisme electrice, a înregistrat o creștere de 346%, pe parcursul anului 2013. Avansul s-a accentuat în luna mai, când compania a raportat primul său profit trimestrial. Creșterea s-a menținut pe parcursul anului în mare parte datorită președintelui vizionar al Tesla, Elon Musk, dar și pontențialului de viitor al companiei, scrie Wall Street Journal. Totuși, acțiunile s-au prăbușit până la 194,5 dolari, în luna septembrie, după ce atinseseră o creștere anuală de 474%. Deprecierea s-a menținut timp de două luni, după ce trei dintre autoturismele electrice scoase pe piață de producător au luat foc. În decembrie, Tesla și-a mai revenit, încheind anul cu o creștere totală de 346%.
2. Netflix, furnizorul de servicii de streaming TV și filme, a fost cea mai performantă acțiune care intră în calculul indicilor S&P 500 și Nasdaq 100, cu o creștere de 296%. În ultimul trimestru, compania a realizat un profit de 32 milioane de dolari, o sumă destul de mică pentru pretențiile investitorilor de pe Wall Street, care însă mizează pe creșterea ulterioară a companiei și a câștigurilor. În luna octombrie, investitorul miliardar Carl Icahn a vândut jumătate din acțiunile pe care le deținea la Netflix pentru suma de aproximativ un miliard de dolari. El își cumpărase participația în anul 2012, la un preț de 58 de dolari/titlu și a decis să vândă după ce prețul a crescut de peste cinci ori.
3. Best Buy, retailerul de electronice, cu o creștere de 239%, a reprezentat una dintre cele mai mari surprize de pe piețele bursiere din 2013. Acum un an, prețul acțiunilor Best Buy scăzuse cu aproximativ 50%, iar unele voci din piață îi preziceau deja moartea. În acel moment, înainte să plece din companie, fondatorul și fostul director executiv, Richard Schulze, discuta despre preluarea Best Buy la un preț de 24-26 dolari/titlu. Totul s-a schimbat în 2013. Prețul acțiunii a crescut cu 239%, fiind unul dintre cele trei titluri din componența S&P 500 care a avut o creștere de peste 200%. Rezultatele financiare trimestriale s-au îmbunătățit simțitor după venirea noului director executiv, Hubert Joly, iar prețul acțiunii a depășit pragul de 40 de dolari, pentru prima dată după anul 2010. Compania mai are de așteptat până să atingă prețul său maxim de 50 de dolari, marcat în 2006. Cu toate acestea, Best Buy este un exemplu de emitent care și-a schimbat destinul în 12 luni.
4. Platforma de microblogging Twitter, care s-a listat pe 7 noiembrie 2013, a înregistrat o creștere de 145%. Numai în luna decembrie, titlurile Twitter au avansat cu 53%. Twitter este un caz interesant. Platforma este folosită de utilizatori pentru a comunica diferite probleme, știri, informații de divertisment sau detalii din viața lor personală și nu produce bani, la fel cum este așteptat să nu producă nici în anii care urmează. Faptul că prețul acțiunii a crescut atât de mult i-a făcut pe mulți analiști să afirme că titlurile sunt supraevaluate.
5. Producătorul de suplimente alimentare Herbalife a marcat o creștere de 138%, anul trecut, în pofida acuzațiilor care i-au fost aduse public de Bill Ackman, precum că firma operează o schemă piramidală ilegală. Miliardarul manager al unui fond de hedging a anunțat, în decembrie 2012, că a pariat mulți bani împotriva acțiunii Herbalife din cauza obiecțiilor sale față de modelul de business al companiei. Însă Herbalife a negat vehement aceste acuzații și a raportat rezultate financiare trimestriale optimiste. Iar la începutul lunii decembrie 2013, a primit un aviz favorabil de la noii săi auditori. Conflictul va continua și pe parcursul acestui an.






