Dăianu: În 2010, deficitul bugetar va gravita în jurul lui 6% (video)

Reformele structurale sunt absolut necesare, întrucât creşterea economică a României s-a bazat prea mult pe credite, a mai spus Dăianu.

„Prin reforme structurale mă refer la asanarea finanţelor publice. Un proces care ar fi trebuit să aibă loc chiar dacă nu ar fi avut loc această criză, pentru că economia României tura peste potenţial, 7-8% în condiţiile nivelului investiţiilor în România, în condiţiile nivelului deficitelor externe care numai aparent aveau o finanţare fără probleme. Dacă te uitai la structura intrărilor de capital, îţi dădeai seama că nu erau sustenabile. Deci asanarea finanţelor publice oricum trebuia să aibă loc”, a declarat la The Money Show fostul ministru de Finanţe Daniel Dăianu.

Daniel Dăianu spune că România va putea evita modificarea sistemului fiscal dacă va reuşi să rezolve problema finanţelor publice fără a interveni asupra cotei unice şi fără a genera tensiuni sociale. Altfel, fostul ministru de finanţe atrage atenţia că regimul de taxe şi impozite va trebui schimbat din cauza presiunii deficitului bugetar.

„Trebuie să ajungi în 3-4 ani la un deficit bugetar apropiat de 3%. In 2010, în opinia mea, noi vom gravita tot în jur de 6-7%, ca deficit bugetar”, este de părere Daniel Dăianu.

Daniel Dăianu este sceptic în privinţa reluării creşterii economice, în perioada imediat următoare şi declară că o eventuală revenire ar putea să-i găsească pe agenţii economici deja epuizaţi din punct de vedere financiar.

Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed