Daniel Dăianu crede că dacă guvernul nu va finanţa investiţiile publice, economia privată nu se va îndrepta într-o direcţie bună.
“Dacă noi vom avea numai execuţii bugetare care să satisfacă cheltuieli curente precum salarii, pensii si achizţii, şi nu vom finanţa investiţii publice care să ajute şi economia privată, ţara nu se va indrepta într-o direcţie buna şi va fi penalizata,” spune fostul ministru de finanţe.
Dăianu mai crede că nivelul datoriei publice în România nu este catastrofal din punct de vedere al procentului mare, mult mai important este ca banii împrumutaţi să meargă în domenii cheie, în investiţii concrete.
“Nu trebuie să vorbim de un nivel al datoriei de 35-40% ca fiind fatal pentru România. Poţi să ai 50% datorie publică, dar depinde de ce sau către ce s-au dus banii care fac diferenţa între nivelul datoriei publice de acum şi nivelul de 50%. Dacă aceşti 20% se vor duce numai în investitii, în infrastructură, vor fi cofinanţări ale banilor europeni, ceea ce va însemna o modernizare a ţării, asta nu este de respins. Din punct de vedere economic are sens,” spune Dăianu.











