Încetarea contractului cu Bechtel costă statul român 50 de milioane de euro

“Singura datorie pe care o avem moştenire este către compania Bechtel, care se ridică la aproximativ 50 milioane euro, pe care va trebui să o achităm şi va trebui să găsim o formulă de încetare integrală a actualului contract cu Bechtel. Anul trecut, s-a semnat un act adiţional de către fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu, prin care s-a renunţat amiabil de către părţi şi s-a păstrat doar finalizarea tronsoanelor Gilău-Turda şi Suplacu de Barcău-Borş. Pentru primul tronson avem o datorie de 25 milioane euro, care este deja bugetată şi o vom plăti, iar pentru tronsonul Suplacu de Barcău-Borş mai avem o datorie tot în jur de 25 milioane euro. Vom vedea în urma negocierilor cu Bechtel care va fi preţul încheierii acestui contract, pentru a trece şi Autostrada Bechtel într-un alt sistem de finanţare”, a spus Dan Şova.

 

 

“În afară de cele trei autostrăzi care au finanţare de 85% din fonduri europene, respectiv coridorul 4 Nădlac-Constanţa, coridorul 9 Ploieşti-Albiţa (Ungheni) şi autostrada ‘Transcarpatica’ Oradea-Arad-Lugoj-Calafat, restul autostrăzilor din România nu au decât două soluţii de finanţare, fie le construim în parteneriat public-privat sau în concesiune, fie le construim din surse bugetare”, a susţinut Şova.

 

‘Proiectele mari pe 2013. În acest moment, conform contractelor de lucrări în derulare sau aflate în procedură de licitaţie din 2012, avem în execuţie 342,7 km de autostradă. Secţiuni în execuţie cu buget asigurat de 150,3 km, din care, conform angajamentelor contractuale scrise, ar trebuie să terminăm, în anul 2013, 143,8 km de autostradă. Secţiuni în licitaţie la 1 ianuarie 2013, care vor intra în execuţie în acest an, de 119,7 km. Şi avem secţiuni în pregătire – 116,64 km’, a precizat Dan Şova.

 

În plus, el a spus că la CNADNR va fi efectuat un control, pentru a vedea modul în care s-au cheltuit banii pe proiectele de infrastructură în ultimii cinci ani.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed