Dan Voiculescu: „E bine să speri și într-o achitare”

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut schimbarea încadrării juridice din art. 29 lit. c în art. 29 lit. b şi c din Legea 656/2002 republicată în 2012 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism.

 

Articolul menţionat, care se referă la spălarea banilor, prevede că această infracţiune este constituită de „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera b), dar şi de „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni” (litera c).

 

În acest context, Gheorghiţă Mateuţ a cerut, marţi, un nou termen, pentru pregătirea apărării, în condiţiile schimbării încadrării juridice.

 

Cererea a fost respinsă de instanţă. „În 7 iulie, s-a pus în vedere avocaţilor să pregătească concluziile pe schimbarea încadrării juridice. Astfel, avocaţii au avut timp suficient să pregătească apărările. Practic, nu este vorba despre noi infracţiuni, ci tot despre spălarea banilor”, a eplicat preşedintele completului, judecătoarea Camelia Bogdan.

 

După respingerea solicitării de acordare a unui nou termen, apărătorul lui Voiculescu a înaintat o nouă cerere de recuzare a completului. Instanţa s-a restras pentru a delibera cu privire la admisibilitatea cererii de recuzare.

 

Voiculescu speră să fie judecat corect

 

„Eu sper să fie completul de judecată de bună-credinţă şi să judece corect. Dacă nu, eu sunt pregătit pentru orice, nu mi-e frică. În momentul în care într-o bătălie cu şeful statului care are toate pârghiile serviciilor secrete, lupta e grea (…) Întotdeauna e bine să speri şi într-o achitare”, a spus el, la intrarea în sediul Curţii de Apel Bucureşti (CAB).

 

Referitor la infracţiunea de spălare de bani pentru care este judecat, Voiculescu a subliniat că nu are „niciun amestec”. „Am spus şi doamneii judecător: am făcut o donaţie, în condiţiile în care există un NUP din care rezultă ca privatizarea a fost legală. De unde până unde ideea că ştiam că e obţinut din infracţiuni?”, a susţinut Voiculescu.

 

Dan Voiculescu a vorbit şi despre termenul-maraton de ieri, care a durat circa 11 ore. „Mi s-a părut o grabă care nu îi văd rostul, dar fiecare preşedinte de complet îşi conduce completul aşa cum consideră necesar şi reuşeşte să facă”, a declarat fondatorul PC.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed