Dan Voiculescu rămâne cu apelativul „Felix”

Potrivit CNSAS, Voiculescu a fost recrutat de Securitate „contrar susţinerilor sale”, în anul 1970. Numele său conspirativ era atunci „Mircea” şi se folosea de poziţia de translator de limbă germană a echipei de hochei a Norvegiei. Un an mai târziu, Securitatea a renunţat la serviciile sale deoarece a considerat că nu şi-a făcut bine treaba.

 

Între 1973-1975, Dan Voiculescu a semnat notele informative cu numele „Felix”. Acestea se refereau la cetăţeni străini, rude fugite din ţară şi un coleg de serviciu. În 1975, odată cu intarea lui Voiculescu în PCR, Securitatea a renunţat la serviciile sale.

 

Voiculescu a contestat în mai multe rânduri concluzia comisiei CNSAS publicată încă din 2006, dar acţiunile în justiţie ale senatorului au fost respinse de fiecare dată.

 

El a fost declarat colaborator al Securităţii în 2011, printr-o decizie definitivă a Înalte Curţi, unde ajunsese contestaţia sa la verdictul CNSAS. Ulterior, după ce s-a constatat că Mircea Dinescu, membru CNSAS, era în stare de incompatibilitate la momentul în care a votat pentru verdictul de colaborator, Voiculescu a deschis o nouă acţiune în justiţie. Această nouă acţiune a fost respinsă, practic, miercuri, prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bucureşti.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed