Daniel Dăianu, către bănci: Greșiți dacă amenințați statul român cu judecata pe tema Legii dării în plată

„​Băncile greșesc dacă amenință statul român cu judecata, invocând tratate internaționale ce protejează investiții făcute în România, faptul că Legea dării în plată ar avea aplicabilitate retroactivă, că s-ar modifica implicit planuri de afaceri, instabilitatea cadrului normati”, scrie Daniel Dăianu, membru Ca al BNR,  într-un articol pentru Ziare.com.

Potrivit acestuia șocul Legii dării în plata poate fi amortizat de către instituțiile bancare, iar acest lucru „se vede și din profiturile din ultimul exercițiu financiar al băncilor”, mai scrie acesta.

“Dăianu este în totală contradicție față de pozițiile exprimate public de conducerea Direcției de Stabilitate cât și de Guvernator. În mod constant, oficialii BNR au susținut că Legea dării în plată poate atrage România într-un proces internațional și că darea în plată are probleme de constituționalitate”, notează Dan Popa, jurnalist Hotnews.

Economistul Dăianu este de părere că băncile ar avea mai mult de pierdut decât de câștigat de pe urma procesului cu statul român în privința acestei legi.

“Este cel puțin ne-uzual ca din poziția pe care o ocupă, Dăianu să exprime asemenea puncte de vedere, părăsind astfel terenul neutru pe care îl presupune funcția sa”, adaugă Popa.

Marți, pe ordinea de zi a Comisiei de Buget a Senatului se discută „Notificarea înaintată de Raiffeisen Bank International cu privire la diferendul survenit ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite; solicitarea MFP a unui punct de vedere al Senatului asupra acestei notificări”.

„Una peste alta, băncile, peste tot, trebuie să elimine din trufie, din ceea ce americanii numesc „hubris”. La câte nereguli au fost găsite pe piețele financiare în lume, atitudinea publică a băncilor trebuie să fie alta, smerită. Este greu, dacă nu imposibil, să ceri cetățenilor sacrificii când practicile de business sunt certate în mod sistematic cu legea, cu morala chiar a afacerilor. De ce mai vorbim atunci de responsabilitate socială?”, se întreabă Dăianu.

Puteți citi AICI articolul integral scris de Daniel Dăianu

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed