Dave Whelan – englezul care a făcut cea mai mare avere din sport

Rapoartele financiare ale sportului englez arată, în pofida crizei globale extrem de promiţător. Majoritatea averilor celor care se ocupă îndeaproape de domeniile principale ale sportului din Regat au crescut, în timp ce în topul celor mai bogaţi este completat atât de investitori , cât şi de sportivi retraşi din activitate de ceva vreme.

Dave Whelan, fost fotbalist şi în prezent patron al clubului Wigan, conduce detaşat în ierarhia realizată de The Sunday Times, cu o avere estimată la 190 milioane de lire sterline.

Mijlocaşul celor de Los Angeles Galaxy, David Beckham, ocupă locul doi în top, cu suma de 125 de milioane, în timp ce podiumul este completat de fostul pilot de Formula unu, scoţianul Johnny Dumfries. Deşi n-a câştigat nicio cursă în cariera sa, acesta deţine o avere de 110 milioane lire sterline.

Din cei zece menţionaţi de publicaţia engleză, doar doi sportivi mai sunt încă în activitate, respectiv David Beckham şi Jenson Button, iar procentul de piloţi din Formula unu este covârşitor faţă de restul sporturilor.

În topul celor care încă mai participă la competiţii sportive, campionul mondial en-titre de Formula unu, Button, este lider cu 43 de milioane de lire sterline, în timp ce Michael Owen, jucătorul echipei de fotbal Manchester United şi celălalt pilot al team-ului McLaren, Lewis Hamilton, completează podiumul.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed