De ce au fost atât de mulţi răniţi după căderea meteoritului la Celeabinsk

0

„Suntem liniştiţi, întrucât ştim că ‘un obuz nu cade de două ori în aceeaşi groapă'”, a declarat Vasilii Rojko, de la Administraţia oraşului Celeabinsk.

 

Martor al neobişnuitului eveniment, Rojko a afirmat că vineri dimineaţa a văzut „o minge de foc cum zbura spre pământ” şi că, abia după ce a auzit explozia, şi-a dat seama de cele întâmplate.

 

„Dimineaţa eram în maşină la semafor, în apropiere de Piaţa Revoluţiei când am văzut o minge de foc cum zboară spre pământ, lăsând în urma sa o urmă asemănătoare cu cele lăsate de avioane, dar mai pregnantă. Apoi, mingea de foc s-a spart în două, iar peste câteva clipe s-a auzit o explozie”, a relatat Rojko.

 

El a explicat numărul mare al răniţilor prin faptul că, auzind zgomotul exploziei, mulţi locuitori s-au apropiat instinctiv de ferestre, pentru a vedea de unde venea zgomotul. Dar, în acelaşi timp, unda de şoc a lovit geamurile, împrăştiind bucăţi de sticlă.

 

„Majoritatea răniţilor au tăieturi de la cioburile ce au zburat înspre ei”, a spus angajatul Administraţiei locale.

 

El a afirmat că legislativul regional evaluează pierderile şi că va sigura, din resurse publice, înlocuirea tuturor geamurilor sparte, indiferent că sunt ale instituţiilor sau ale locuinţelor private.

 

În unele cartiere din Celeabinsk, oraşul cel mai afectat în urma dezintegrării unui meteorit la intrarea în straturile inferioare ale atmosferei terestre, a fost oprită alimentarea cu gaze şi apă, relatează presa rusă.

 

Căderea meteoritului a provocat rănirea a o mie de persoane, dintre care 200 de copii, şi a stârnit panică în rândul populaţiei, cu câteva ore înaintea trecerii unui asteroid la numai 27.000 de kilometri de Pământ