De ce crede Macron că Ucraina nu va intra în NATO: „Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie”

0

Emmanuel Macron, președintele Franței, a declarat, în contextul vizitei lui Volodimir Zelenski, că Ucraina nu are șanse să adere la NATO pentru că acesta decizie ar fi percepută de Rusia ca fiind „ceva conflictual”.

„Intrarea Ucrainei în NATO ar fi percepută de Rusia ca ceva conflictual. Nu vi-o puteţi imagina cu această Rusie”, a declarat preşedintele Macron, miercuri, într-un interviu acordat cotidianelor Le Monde, Wall Street Journal şi publicaţiei libaneze An Nahar, conform Agerpres.

„Fie că Ucraina intră sau nu în NATO – şi acesta nu este scenariul cel mai probabil – va trebui să i se acorde garanţii de securitate cu atât mai solide cu cât a fost atacată de Rusia”, a Macron.

Garanția de securitate, necesară în cazul Ucrainei

În același timp, președintele francez insistă asupra necesităţii de a acorda „garanţii de securitate” Ucrainei, dar şi Rusiei, la finalul conflictului, poziţie care i-a atras critici puternice din partea guvernului de la Kiev şi a unor ţări est-europene.

„La final, va fi necesar să îi punem pe toţi în jurul mesei. Toţi europenii şi occidentalii care îmi dau lecţii de morală să îmi explice aşadar cu cine vor sta în jurul mesei”, a spus el.

„În ceea ce mă priveşte, aş prefera să nu fie doar chinezii şi turcii cei care vor negocia a doua zi după încheierea războiului”, a subliniat Emmanuel Macron referindu-se în special la eforturile de mediere ale diplomaţiei turce.

Mai puțină dependență fața de SUA

Preşedintele francez a pledat din nou pentru autonomia strategică a Europei în cadrul NATO, dar cu mai puţină dependenţă de Statele Unite.

„Nu există o arhitectură de securitate a Europei fără autonomie strategică, în NATO şi cu NATO, dar nu depinzând de NATO”, a subliniat Macron.

„O alianţă nu este ceva de care depind, este ceva ce aleg. Trebuie să regândim autonomia noastră strategică”, a insistat Macron.„Europa trebuie să câştige în autonomie tehnologică şi a capabilităţilor, inclusiv în raport cu Statele Unite”, a mai spus el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.