Ponderea statelor din zona euro în exporturile de bunuri americane a scăzut până la 13%, de la un vârf de 19% la începutul anilor 90. De aceea, chiar şi în scenariul unei reduceri cu 10% a importurilor de produse americane ale tuturor statelor din zona euro timp de un an, economia americană va fi afectată cu doar 0,2%, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg.
Exporturile Statelor Unite, care generează aproape jumătate din creşterea primei economii a lumii după ieşirea din recesiunea care a durat un an şi jumătate, au atins cifra record de 180,4 miliarde de dolari în septembrie, chiar pe fondul escaladării temerilor legate de evoluţiile din Europa. Orientarea exporturilor către pieţele emergente în creştere, cum ar fi China, asigură SUA de sustenabilitatea cererii pentru produsele americane, de la telefoanele Apple la utilajele Caterpillar.
„Vestea bună pentru economie (americană-n.red.) este că restul lumii are creştere economică pozitivă. Este posibil ca exporturile noastre să încetinească, dar asta nu înseamnă că vor colapsa. Vom avea şi la anul o creştere bazată pe exporturi şi pe investiţii” spune Joseph Carson, analist la AllianceBernstein LP New York şi fost economist la Departamentul pentru Comerţ.
Exporturile de bunuri americane au crescut cu 29% în cele nouă trimestre care au trecut de la ieşirea ţării din recesiune. Este cea mai rapidă revenire din orice criză care a avut loc în ultimii 50 de ani, mai spune analistul citat.
Exporturile de produse americane către pieţele emergente au crescut cu 20% în perioada septembrie 2010-septembrie 2011, în timp ce vânzările către zona euro au crescut cu doar 14%. Ponderea pieţelor emergente în totalul livrărilor de produse americane (inclusiv ţiţei şi gaze) este acum de 55%. În 2000, era de 40%.
Nu trebuie uitat că Statele Unite au devenit exportator net de produse petroliere, pentru prima dată din 1949, pe măsură ce companiile americane proceseză tot mai mulţi ţiţei pentru a acoperi cererea din ce în ce mai mare din Mexic şi Brazilia.
„Europa este importantă, dar nu atât de importantă ca înainte. Economiile emergente bazate pe consum sunt acum baza exporturilor Statelor Unite” a mai spus şi Jim Paulsen, strateg la un fond de investiţii care are pe mână 340 de miliarde de dolari,Wells Capital Management
Despre cât de importantă este această nouă lume pentru America stă mărturie chiar turneul lui Obama de luna trecută din zona Asia-Pacific. Preşedintele american a tot repetat că este nevoie de o creştere a exporturilor pe pieţele asiatice, pentru a accelera ritmuş de creştere a economiei americane şi a reduce rata şomajului, care se ridică acum la 8,6%.









