De ce nu se repară gropile din asfalt. Explicaţie incredibilă!

‘Pentru repararea unei gropi, pentru o plombă în asfalt, trebuie să plătim cam o sută de lei. (…) Dar documentaţia pentru groapa respectivă, pentru plomba aia, costă vreo 300-400 de lei. Ca timp, cinci minute durează să pui două lopeţi de asfalt pentru o plombă de genul acesta. Dar ca să faci documentaţia pentru ea, trebuie vreo trei luni. Iar după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii ne cere să dăm autorizaţie de construire pentru fiecare plombă de genul ăsta, vine Curtea de Conturi, care ne impută cheltuielile’, a spus Negoiţă în cadrul reuniunii Adunării Generale a AMR, scrie Agerpres.

 

Preşedintele executiv al AMR, Ilie Bolojan, primar al municipiului Oradea, a mulţumit Legislativului pentru adoptarea unor prevederi care au permis regenerarea centrelor istorice. Pe de altă parte, a apreciat că imediat după alegerile parlamentare, trebuie iniţiate negocieri punctuale pentru a soluţiona o serie de probleme, precum cea a salarizării în administraţia locală.

 

‘Trebuie să recunoaştem că este anormal ca un funcţionar parlamentar în România să aibă un salariu mai mare decât un primar de municipiu reşedinţă de judeţ, care semnează contracte de zeci sau sute de milioane de euro anual. În plus, mai are şi o pensie specială. Viitorul Guvern şi viitorul Parlament, indiferent cum va arăta, trebuie să rezolve această problemă, pentru că şi asta ţine de capacitatea administraţiei de a atrage oameni competenţi şi dedicaţi şi de a evita problemele de altă natură care au apărut în aceşti ani. O flexibilitate a sistemului de salarizare în zona funcţionarilor publici se impune, pentru că astăzi, chiar dacă avem funcţionari publici dedicaţi, care îşi fac datoria cu vârf şi îndesat, nu îi putem stimula, nu avem niciun fel de pârghie pentru a acţiona, pentru a le recompensa această activitate’, a spus el.

 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a admis că salarizarea celor care lucrează în administraţia publică are un nivel ‘inacceptabil’, dar a adăugat că ‘trăim o perioadă de populism feroce’, iar ori de câte ori se vorbeşte despre salarizare, unii dintre liderii politici ‘sar în sus’.

 

‘Văd în România această cruciadă împotriva corupţiei – sigur, un demers justificat, un demers necesar – avem însă o mare problemă. Noi nu încercăm să vedem care sunt cauzele corupţiei şi să combatem corupţia mergând la cauze. Noi umblăm numai la efecte. Din acest motiv, campania împotriva corupţiei, după părerea mea, nu va avea succes până nu vom merge la originea răului, Şi una dintre problemele fundamentale este salarizarea inacceptabilă a celor care lucrează în administraţia publică. (…) Cred că trebuie, în pofida populismului care bântuie în multe locuri, să avem curajul să demarăm un proiect de salarizare corectă’, a spus el.

 

Tăriceanu a menţionat că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre problema salarizării, iar acesta i-a spus că şi în Germania, în administraţia publică, salariile erau foarte mici, până la nivelul anilor ’70, când au fost majorate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed