Magistraţii Curţii Supreme au făcut trimitere la Convenţia Europeană de luptă împotriva corupţiei în care se arată că în mediul privat nu se consideră act de corupţie dacă cineva oferă bani sau alte foloase pentru ca beneficiarul acestor foloase să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu, acest lucru reprezentând act de corupţie doar dacă cel care primeşte bani este funcţionar public.
Judecătorii arată banii oferiţi de Becali au avut ca scop determinarea jucătorilor să nu-şi încalce obligaţiile contractuale faţă de angajator.
În faţa instanţei, Gigi Becali a susţinut că avea cunoştinţă despre faptul că CFR Cluj vroia să ofere bani celor de la Universitatea Cluj, meci în urma căruia a câştigat campionatul la finalul sezonului 2007 – 2008, şi din acest motiv a decis să ofere bani jucătorilor de la Universitatea pentru ca aceştia să-şi apere corect şansele.
Adică într-un fel să-şi respecte angajamentul lor faţă de Universitatea Cluj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis pe 17 aprilie să-l achite pe Gigi Becali pentru acuzaţiile de corupţie aduse în dosarul cunoscut public şi ca “Valiza”.
Dosarul a fost denumit aşa ca urmare a faptului că procurorii DNA au instituit sechestru asupra unei valize în care oamenii lui Gigi Becali – Teia Sponte &Co, aveau aproape două milioane de euro, bani care ar fi trebuit să ajungă la jucătorii echipei Universitatea Cluj.
Deşi instanţa de fond a decis că Gigi Becali, Victor Piţurcă şi restul persoanelor implicate în acest dosar, nu sunt vinovaţi, patronul echipei Steaua nu-şi va recupera încă aceşti bani.
“Măsura asiguratorie va dura până la soluţionarea definitivă a cauzei”, arată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul în acest caz va fi judecat de completul de 5 judecători ÎCCJ, începând din această toamnă.
Din trei judecători care au format completul de judecată, doi dintre ei au decis că Becali nu este vinovat, în timp ce al treilea magistrat, Mariana Ghena, a făcut opinie separată. Ea a susţinut că acuzaţiile DNA ar fi întemeiate şi că Gigi Becali ar trebui condamnat.







