La mijlocul acestui an 4,2 milioane de români, adică 43% din populaţia activă a României, aveau credite la bănci sau la instituţii financiare nebancare. 450.000 aveau credite şi la unele şi la celelalte, potrivit Raportului Băncii Naţionale a României asupra Stabilităţii Financiare pentru 2011.
În medie, românii din această categorie aveau câte trei credite, respectiv două credite la bănci şi unul la IFN şi, în principiu, atinseseră gradul maxim de îndatorare. Tot ei, dar şi mulţi alţii care nu sunt trecuţi pe vreo listă oficială de datornici, obişnuiesc să se împrumute şi din alte surse decât cele instituţionale.
Explicaţia este, în esenţă, foarte simplă: circa 70% dintre românii chestionaţi într-un studiu iVox realizat pentru Kruk România spun că au o situaţie financiară proastă şi foarte proastă.
Salariile pe care le câştigă sunt adesea insuficiente pentru cheltuielile pe care le au, aşa că trebuie să apeleze la soluţii alternative. Mulţi dintre ei nu mai sunt eligibili pentru acordarea unui împrumut bancar, drept pentru care ajutorul cunoscuţilor este singura resursă pe care o mai au. În plus, aceste împrumuturi nu presupun şi o dobândă lunară – coşmarul cel mai mare al oricărui datornic.
“Funcţionează o formă de comuniune economică în care ajutorul se caută mai degrabă în spaţiul familial, unde normele de returnare a banilor sunt ceva mai relaxate”, spune sociologul Mircea Kivu, care a coordonat realizarea acestui studiu.
Din acest motiv, 65,9% dintre participanţii la cercetare spun că obişnuiesc să se împrumute pentru acoperirea cheltuielilor lunare, cel mai frecvent, de la rudele şi prietenii apropiaţi.
Astfel, 40,3% dintre respondenţi iau bani cu împrumut de trei sau patru ori pe an, iar 31,3% sunt nevoiţi să se împrumute lunar. 15,3% apelează de şapte sau opt ori într-un an la această soluţie, în timp ce doar 13,1% dintre respondenţi cer bani de la cunoscuţi de cel mult două ori pe an.
În cele mai fericite cazuri, dacă le putem numi astfel, românii se îndatorează pentru a cumpăra lucruri valoaroase, precum o maşină sau mobilă pentru casă, însă aceştia nu reprezintă decât aproape 7% din totalul respondenţilor.
“Faptul că motivul cel mai important pentru care românii se împrumută este acoperirea cheltuielilor lunare scoate în evidenţă o realitate destul de sumbră”, comentează Mircea Kivu.
Practic, avem de-a face cu un cerc vicios în care oamenii intră din momentul în care, cel puţin o parte dintre ei, iau bani împrumut lunar pentru a achita alte datorii. Închiderea acestui cerc se face destul de greu, astfel încât mulţi români se află în permanenţă în situaţia de a fi nevoiţi să returneze o oarecare sumă de bani luaţi cu împrumut.
Cei mai mulţi, adică peste o treime dintre participanţi, împrumută sume destul de mici, respectiv cel mult 100 de euro într-un an întreg. Aproape 30% iau de la prieteni şi rude între 100 şi 300 de euro pe an, în timp ce sume mai mari de 2.000 de euro nu iau decât 2,6% dintre respondenţi. Având în vedere frecvenţa cu care obişnuiesc să se împrumute, reiese, totuşi, că românii aleg să fie prudenţi şi să nu se îndatoreze mai mult decât au nevoie, preferând să ia sume mici.
Pentru datoriile normale, timpul de achitare în cazul celor mai mulţi dintre respondenţi se situează între una şi trei săptămâni. 21,3% plătesc aceste datorii într-o lună şi încă 19% în mai puţin de o săptămână.
Pentru aproape 9% dintre respondenţi este nevoie de o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an pentru a putea restitui banii pe care i-au luat cu împrumut de la cunoştinţe. Mulţi dintre ei se grăbesc să-şi plătească mai întâi datoriile la bănci, aceasta fiind una dintre cele mai importante griji lunare.







