Debitorii români supraîndatorați rămân și fără darea în plată, și fără falimentul personal

0

Ghinion pentru românii care au datorii mai mari decât pot duce. Două legi care i-ar fi putut ajuta pe cei care nu-și mai pot plăti ratele la credite și care ar fi trebuit/putut să intre în vigoare înainte de finele anului n-o vor mai face.

Legea insolvenței persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai, publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie și ar trebui să intre în vigoare în 26 decembrie. Textul spune că persoanele aflate în stare de insolvență, adică cele care nu-și mai pot plăti datoriile scadente, se pot pune sub protecția legii, și să scape de executarea silită. Aceștia fie intră într-un plan de reorganizare de până la șase ani, fie într-o procedură simplificată de lichidare a averii, urmată de o eventuală ștergere a datoriilor neacoperite.

Mai multe, pe Profit.ro.