În primele patru luni 2010, deficitul de cont curent însumase 2,149 miliarde euro.
Balanţa serviciilor a înregistrat un deficit de 368 milioane euro în ianuarie-aprilie 2011, cu 15,4% mai mare decât cel de 319 milioane euro din perioada similară din 2010, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).
Astfel, segmentul “turism-călătorii” şi-a redus deficitul la 90 milioane euro, de la 97 milioane euro în ianuarie-aprilie 2010, iar segmentul “alte servicii” a avut un deficit de 95 milioane euro, în scădere faţă de 153 milioane euro în primele patru luni din 2010.
La rândul său, balanţa externă a serviciilor de transport şi-a adâncit deficitul, la 183 milioane euro, faţă de 69 milioane euro în ianuarie-aprilie 2010.
Deficitul balanţei veniturilor a crescut la 776 milioane euro în primele patru luni, comparativ cu 527 milioane euro înregistrat în perioada similară din 2010.
Excedentul transferurilor curente – care intră în calculul balanţei de plăţi – a crescut de la 578 milioane euro la 1,097 miliarde euro.







