Există directori-generali în direcţii, directori generali-adjuncţi, şefi de departamente, şef-adjuncţi, membri, specialişti, funcţionari. Fiecare din aceşti directoraşi au secretară şi un întreg apărat în dotare. Fiecare primesc salarii şi prime care merg şi până la 100.000 ron anual, conform declaraţiilor de avere.
Ordinul de mărime al arborescenţei funcţionăreşti este de 10. Dacă tu lucrezi la o societate comercială cu 10 angajaţi, atunci activitatea societăţii ar putea avea corespondent într-o instituţie de stat cu 100 de oameni. Unele structuri par a fi gândite deliberat pentru a consuma resurse, pentru a avea oameni angajaţi.
V-aţi întrebat vreodată la ce ar putea folosi un “Departament de Relaţii Externe” în cadrul CNPAS (Casa Naţională de Pensii şi Sănătate) care are prevăzuţi în schema 29 de oameni? Casa de pensii, structură a Ministerului Sanatii, are propriul “minister de externe”, în ciuda faptului că şi Ministerul Sănătăţii are un departament de relaţii externe? V-aţi pus problema că fiecare structură şi direcţie ministerială are o reţea parelela în teritoriu, cu o schemă de personal înfiorătoare şi care sfidează limitele bunului simţ.
Un Ilf şi Petrov modern, la limita dintre absurd şi risipă prostească. Cum veţi reuşi să restructuraţi sectorul bugetar? Cum veţi scoate voi pe Gheorghe şi Popescu, directori de ani de zile, pe ei şi pe soţiile, fiicele, cumnăţele lor, funcţionare în instituţii în posturi ce li se rezervă?
Cum or să renunţe aceste zeci de mii de indivizi la avantajele pe care le consideră legitime? Avantaje deja revendicate în grup, pe interese de breaslă sau de castă, consfinţite prin statutul funcţionarilor publici? Cetăţenii s-au indignat aflând salariul, mic de altfel, al unei biete casiere la metrou. M-au întrebat de ce nu am dat un exemplu de mai sus. Ce exemplu vreţi? 70 de milioane e bine? 80? Cât doriţi? Spuneţi o sumă şi o veţi regăsi în sistemul public.
Împrumutăm aproape un miliard de euro pe lună pentru a acoperi cheltuielile statului. Acest miliard este contractat în numele statului şi pe seama noastră. Statul se bazează pe încasările din taxe şi impozite ca şi bază a capacităţii sale de rambursare. Practic, se creează obligaţii în sarcina noastră. Nu vă faceţi iluzii, împrumuturile externe le vom achita. Cheltuim bani pe himere. Facem transferuri de bani în societate de la categoria producătoare la aparatul administrativ. Nu, nu vorbim ipocrit, nu arătăm spre medici şi profesori, arătăm spre cele 74 de Comitete, comisii din Ministerul Transporturilor în care se plătesc bani.
.jpg)
posibilitatea ca o familie, soţ şi soţie, angajaţi în sistemul public să aibă venituri salariale de 50.000 euro anual, într-o ţară ca România, în condiţiile în care nu reuşim să construim o prăpădită de autostradă.
Am să ataşez mai multe scheme de personal, dar vă sfătuiesc să faceţi o excursie printr-un minister sau orice altă instituţie publică. Vă sfătuiesc să căutaţi pe site-urile publice şi să puneţi un mare DE CE? pe fiecare lucru pe care îl vedeţi.
Nu ştiu dacă cineva va avea curajul să între în pădurea bugetară şi să tăie. Prevăd însă că povara acestui sistem va apăsa din ce în ce mai greu asupra celor care muncesc cu adevărat, asupra sectorului privat. Mi-e teamă de un colaps generalizat în condiţiile în care nimeni nu pare dă vreun semn că s-ar dori reformarea sistemului măcar acum, în al 12 lea ceas.
Vom mai contracta un împrumut, vom mai face o rectificare bugetară, vom mai vinde ceva din ţara asta doar pentru că la noi avantajele dobândite sunt intangibile.
Dacă aveţi în vedere un post călduţ, vedeţi oferta de aici.
