Deputatul Horea Uioreanu cere ANI să se autosesizeze în cazul numirii Andreei Paul Vass în comisia Hidroelectrica

‘Solicitarea mea vine în contextul în care cumnatul Andreei Paul Vass, Dan Paul, deţine firma de brokeraj Finaco Securities, este preşedinte al Asociaţiei Brokerilor şi membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). La firma Finaco Securities a lucrat ca broker şi Cristian Paul, soţul Andreei Paul Vass şi fratele lui Dan Paul’, a declarat Uioreanu duminică, într-o conferinţă de presă.

Acesta a mai precizat că soţul Andreei Paul Vass, Cristian Paul, are acţiuni la mai multe companii listate la Bursa de Valori. ‘De altfel, asupra acestui subiect a ridicat semne de întrebare şi doamna Sulfina Barbu, colegă de partid cu doamna Vass, aşa că nu se poate spune că este vorba doar despre o acţiune politică a opoziţiei. Vrem să fim siguri că „băieţii deştepţi din energie”, care până acum cumpărau energie ieftină şi o revindeau scump, nu vor deveni proprietari ai acestei energii’, a mai spus deputatul liberal.

El a avertizat că, din această calitate, consilierul premierului va avea acces în mod prioritar şi din timp la mai multe informaţii legate de listarea companiei şi va aproba, alături de ceilalţi membri ai comitetului, atât prospectul final de ofertă publică anterior depunerii acestuia la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, cât şi preţul de ofertă al acţiunilor nou emise.

Potrivit deputatului PNL, Andreea Paul Vass susţine că prezenţa cumnatului ei la şefia asociaţiei brokerilor nu generează un conflict de interese, deoarece asta ar presupune ca „bătaia din aripi” a unui fluture în Marea Britanie să provoace uragan în California. ‘Ea arată că un conflict de interese sancţionează aducerea, în mod deliberat, a unui beneficiu rudelor ori partenerilor de afaceri ai decidentului, ceea ce însă nu este cazul său. Andreea Vass insistă că Dan Paul, cumnatul ei, „nu are cum” să beneficieze de niciun fel de informaţie privilegiată, argumentându-şi afirmaţia prin faptul că, altfel, ar fi „ca în teoria bătăii aripii de fluture”, care spune că o bătaie din aripi a unui fluture în Marea Britanie poate cauza, printr-un lanţ de evenimente, un uragan în California’, a mai spus Horea Uioreanu.

Listarea Hidroelectrica a fost decisă de acţionarii companiei vinerea trecută în AGA, după ce Guvernul a avizat începerea procedurilor de cotare la Bursă a companiei, conform înţelegerii cu Fondul Monetar Internaţional. AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed