Descoperire revoluţionară în medicina dentară

Cercetătorii de la Universitatea King’s College din Londra au prelevat mai multe celule, provenind din ţesuturi gingivale de la pacienţi adulţi, pe care le-au combinat apoi în laborator cu celule mezenchimale, prelevate de la şoareci. Scopul a fost de a crea dinţi noi şi funcţionali. Celulele prelevate de la şoareci au fost cultivate pentru a deveni „induse”. Ele au rolul de a comanda celulelor epiteliale să înceapă să crească pentru a deveni dinţi. Celulele au de asemenea capacitatea de a se transforma în ţesuturi diferite, putând să formeze oase, cartilagii şi grăsime.

 

Savanţii britanici au reuşit să obţină, prin transplantarea unor astfel de celule combinate în maxilarele unor şoareci, dinţi hibrizi om-şoarece care prezentau rădăcini viabile. Următorul pas este descoperirea unei surse accesibile de celule mezenchimale de data aceasta umane şi cultivarea acestora într-o cantitate suficient de mare pentru ca noua metodă să poată fi utilizată în cabinetele dentare.

 

Deşi aceste celule se găsesc în măsele de minte într-un număr foarte mic, potrivit cercetătorilor britanici, noua tehnică ar putea înlocui cu succes actualele implanturi dentare, care nu pot reproduce cu fidelitate structura naturală a dinţilor.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed