Diaconescu: Este necesară conectarea Parteneriatului Estic cu Sinergia Mării Negre

Ministrul român de externe, care participă vineri şi sâmbătă la reuniunea informală a miniştrilor de externe ai Uniunii Europene, la Stockholm, a militat pentru o abordare mai pargmatică în privinţa Parteneriatului Estic – un proiect al Uniunii Europene care creează cadrul discuţiilor cu Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina pe probleme cum ar fi vizele, acorduri de liber schimb de mărfuri sau parteneriate strategice.

Parteneriatul Estic este o iniţiativă a Poloniei şi Suediei şi s-a vorbit iniţial de faptul că România ar fi văzut în acesta un concurent pentru Sinergia la Marea Neagră, proiect iniţiat şi susţinut de ţara noastră. Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a declarat că, din punctul de vedere al României, nu există niciun fel de reticenţă faţă de acest proiect. România şi-a exprimat sistematic sprijinul pentru acesta.

“În ceea ce priveşte statele cu aspiraţii de integrare în Uniunea Europeană, apar din ce în ce mai mult o serie de frustrări, pentru că argumentele pe care Uniunea Europeană le oferă acestor state sunt din ce în ce mai puţine. Este esenţial ca acest proiect să treacă de la stadiul afirmării sale politice la propunerea unor proiecte concrete, adresate celor şase state la vecinătatea Uniunii Europene şi implicit a României”, a explicat şeful diplomaţiei române.

În al doilea rând, Diaconescu consideră necesar ca acest proiect să fie legat cu strategia privind Marea Neagră. “Din această perspectivă, implicarea Turciei şi a Federaţiei Ruse sunt de o maximă importanţă, atât din punct de vedere geografic, cât şi strategic sau economic, cele două ţări având în mod evident un rol clar în a da substanţă unui astfel de parteneriat. De altfel, în discuţia privind Parteneriatul Strategic între România şi Turcia, tema conectării Parteneriatului Estic cu Sinergia Mării Negre a fost acceptată de partea turcă şi reprezintă unul dintre proiectele la care vom lucra împreună”, a spus ministrul.

Cristian Diaconescu a evidenţiat că această conectare poate fi realizată pornind de la proiecte concrete. “Pot să menţionez proiectele de infrastructură privind, să spunem, autostrada care ar urma să unească statele riverane la Marea Neagră şi care, în mod direct, cu efecte benefice, ar putea reprezenta şi un proiect al Parteneriatului Oriental, deci un proiect finanţat şi sprijinit de Uniunea Europeană. Putem să ne mai gândim la proiecte de mediu, putem să ne mai gândim la un acord de liber schimb încheiat între statele de la nord de Marea Neagră, aflate în Parteneriatul Estic, fie ele membre ale Uniunii Europene sau în postura de candidat”, a explicat acesta.

“O serie de proiecte există oarecum singular în aria de aplicare a Parteneriatului Estic. Depinde de voinţa politică, în primul rând a statelor cărora li se adresează acest proiect strategic – mă refeream la cele şase state din vecinătatea estică a României şi a Uniunii Europene. În mod evident, aceste state, în acest moment, au ca şi agendă de prioritate în relaţia cu Uniunea Europeană o flexibilitate mai mare în ceea ce priveşte libera circulaţie şi încheierea acordului de liber schimb, cum vă spuneam, zone de cooperare economică în care să existe flexibilităţi ceva mai mari din partea Uniunii Europene”, a continuat ministrul.

În acelaşi context, şeful diplomaţiei române a subliniat că, prin această platformă de cooperare, se pot aplica reguli flexibile privind circulaţia cetăţenilor din zona de frontieră, inclusiv în cee ce priveşte vizele, acordarea acestora gratuit, organizarea unor puncte de frontieră comune între statele din Uniunea Europeană şi cele din afară, din vecinătate, în scopul de a fluidiza circulaţia serviciilor, a persoanelor sau a bunurilor între aceste state. În plus, pot fi instituite zone de liber schimb, acorduri comerciale sau proiecte de infrastructură şi de mediu, cofinanţate din programe ale Uniunii Europene, dar şi cu participarea unor state precum Ucraina, R.Moldova sau Georgia.

“Sigur că pe dimensiunea energetică, de asemenea, se pot avea în vedere o serie de proiecte – Nabucco, ca şi proiect paneuropean, leagă, în mod evident, state europene şi noneuropene. Există însă şi posibilitatea încurajării interesului Federaţiei Ruse, a Turciei, cum vă spuneam, sau chiar al altor state care se află în relaţii parteneriale cu statele membre ale Uniunii Europene, fără a fi însă neapărat membre ale acestei organizaţii. Este vorba de zona mediteraneană sau chiar Statele Unite sau Canada”, a conchis ministrul.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole