Directorul Gazprom: Studiul de fezabilitate privind includerea României în South Stream, gata în două-trei luni

0
„Macedonia este interesată să se alăture proiectului şi să ajungă la un acord privind evaluarea tehnică şi economică, ce va răspunde la două întrebări privind eficienţa economică şi fezabilitatea tehnică”, a spus Miller.

„Acest lucru va dura două sau trei luni”, a adăugat el. „În toamnă vom şti răspunsurile la aceste întrebări şi vom lua decizia”, a precizat directorul Gazprom.

El a precizat şi că gazoductul ar putea trece şi prin România. „Posibilitatea participării României la proiectul South Stream a fost ridicată, în contextul construirii unei conducte de tranzit”, a afirmat el.

Ministrul român al energiei, Adriean Videanu, a discutat săptămâna aceasta, la Moscova, cu şeful Gazprom despre proiectul South Stream. Potrivit presei ruse, Rusia va înlocui, probabil, Bulgaria cu România în proiectul de gazoduct, în condiţiile în care Sofia a suspendat alte două proiecte energetice comune cu Moscova.

De altfel, un purtător de cuvânt al Gazprom a afirmat că, în următoarele luni vor fi calculate costurile totale ale construcţiei tronsonului din România.

Costul total al construcţiei South Stream este estimat la 25 de milioane de euro. Conducta va lega Rusia de Uniunea Europeană, ocolind Ucraina.

Gazprom a anunţat săptămâna trecută, într-un comunicat, că este pregătit să construiască South Stream în 2013.