Dragnea: Nu se pune problema să nu ne atingem ţintele macroeconomice

‘Este vorba de 0,1, au revizuit. (…) Nu se pune problema să nu ne atingem ţintele macroeconomice, ţintele de deficit în acest an, categoric nu. (…) Sunt analize făcute, estimări, după care apar revizuiri în plus, apar revizuiri în minus’, a declarat Dragnea, în timpul unei vizite în judeţul Ialomiţa.

 

În opinia sa, orice estimare de acest gen trebuie luată în considerare, dar nu trebuie să creeze panică.

 

‘Până la urmă, cele mai bune date, datele complete, le are Ministerul de Finanţe (…). Asta nu înseamnă că orice estimare de genul ăsta nu este luată în serios de Guvern şi de noi. Dar să nu ne panicăm’, a mai spus liderul social-democrat.

 

Comisia Europeană şi-a revizuit în scădere estimările pentru acest an referitoare la creşterea economiei româneşti şi deficitul public şi avertizează, totodată, că proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa obiectivelor fiscale.

 

Conform previziunilor economice de primăvară publicate joi de Executivul comunitar, economia românească ar urma să înregistreze un avans de 4,3% în 2017, sub estimările cuprinse în previziunile din iarnă, care indicau o creştere a PIB de 4,4%.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed