DRDP Craiova: Au fost parcurse două etape importante în realizarea Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti / Prima etapă – scoaterea din fondul forestier a suprafeţelor de pădure de pe culoarul autostrăzii / Cercetările arheologice, finalizate în proporţie de peste 70%

Călin Cosmin Petruţ a anunţat, joi, pe pagina de Facebook a instituţiei pe care o conduce că Secţiunea 3 a autostrăzii Sibiu-Piteşti se află în atribuţia DRDP Craiova.  

 

“În această perioadă, au fost parcurse două etape importante. Prima etapă este scoaterea din fondul forestier a suprafeţelor de pădure de pe culoarul autostrăzii, a fost emis ordinul de ministru, început deja activitatea de inventariere şi marcare, urmând ca în perioada următoare să înceapă şi defrişarea în fond forestier”, a explicat directorul regional al DRDP Craiova. 

 

El a prezentat şi stadiul cercetărilor arheologice pe acest şantier. 

 

“A doua etapă este cea a cercetărilor intruzive pentru identificarea potenţialului arheologic, acestea au fost finalizate în proporţie de peste 70%. În urma acestei etape, au fost identificate şapte situri arheologice, din care trei se află deja în cercetare. Prin documentaţia de atribuire a lucrărilor pentru aceasta sectiune, Constructorul a fost informat de existenţa a cinci situri arheologice, a căror cercetare trebuie realizată în perioada de proiectare.

Programarea cercetării arheologice se face într-un interval de timp care nu afectează lucrările de execuţie, mai ales că suprafaţa ocupată de siturile arheologice reprezintă un procent de doar 3% din lungimea totală a secţiunii 3”, a mai afirmat directorul regional DRDP Craiova.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed