Cetăţenilor li se cere răbdare şi înţelegere că, deh, e criză. Dar, în acelaşi timp, managerul concernului Volkswagen încasează cel mai mare salariu din istoria Germaniei. Păi cum vine asta?! E dreptatea socială în pericol în Germania? Sindicatele cer sus şi tare creşterea impozitelor pentru categoriile sociale favorizate. Socialdemocraţii şi ecologiştii la fel, deşi uită că ei le-au scăzut pentru a facilita dezvoltarea economiei. Ba chiar şi conservatorii încep să aibă aceleaşi tonuri în declaraţii, deşi orientarea politică şi promisiunile din campanie sunt fix pe dos. Ce contează?! Discursul pentru popor e mai sexy decât raţiunea economică, scrie RFI Romania.

Să intre în scenă impozitul pe tranzacţii financiare. Să plătească bancherii care ne-au adus în criza asta. Ce păcăleală! Doar nu vă imaginaţi că băncile vor plăti vreun cent? Tot clienţii lor vor suporta costurile, la fel ca la majorarea TVA-ului. Lista cu impozite mărite este mult mai mare, dar şi plicticoasă. Să spunem doar că sunt multe. De unde aşadar să mai scoţi bani fără să afectezi consumul intern? Deja în Germania, 30% din populaţie nu plăteşte impozite, ci primeşte ajutoare de la stat. Iar cei mai bogaţi 10% contribuie cu jumătate din impozitele încasate de fisc. Acum ar trebui ca populaţia, indiferent de venit, să răsufle uşurată şi să facă ceva mai util cu banii decât să-i verse la stat. Dar cine să audă oare acest apel?!…

Problema cu mail-urile lui Assad e că s-ar putea să-l facă mai uman (The Guardian)

Opoziţia siriană s-ar putea să regrete publicarea comunicaţiilor electronice ale dictatorului şef de la Damasc, ce îl arată în ipostază de utilizator de iPad care ascultă New Order.

Şocant în aceste mesaje publicate de The Guardian nu este că ele s-ar conforma unui clişeu jurnalistic al divulgării stilului de viaţă al unui cuplu dictatorial, ci faptul că arată cât de obişnuite sunt preocupările familiei Assad. Nu e nicio dovadă despre planuri de achiziţionare a unor arme de distrugere în masă, ci doar dovada planului diabolic prin care Bashar al Assad a reuşit să se eschiveze de sancţiunile americane împotriva sa. Pentru a cumpăra muzică de pe iTunes Store. Schimbul de informaţii cu apropiaţii săi este grotesc de amuzant, parcă dictatorul e un corporatist român (angajat la bancă) şi dă forward toată ziua la linkuri haioase. Cumpărăturile soţiei, e drept, sunt extravagante.

Şocul adevărat este acel moment în care realizăm că atrocităţile şi crimele nu sunt comise de o rasă diferită, ci de oameni simpli ca toţi ceilalţi. Şi marele pericol de imagine cu care se confruntă opoziţia siriană este intimitatea dezvăluită de aceste mesaje prin deconspirarea gusturilor muzicale şi a devotamentului unui bărbat care îşi încheie mailul către soţie invariabil cu „love u”. Assad pare chiar uman şi discursul despre dictatorul care face cumpărături online în timp ce poporul moare de foame are şi el o valabilitate redusă. În logica demonizării unui personaj care, să nu uităm, a ordonat moartea a peste 8000 de oameni în ultimul an, e nevoie de mai puţine detalii de acest fel, nu mai multe.

Miturile intervenţiei în Siria (Washington Post)

E uşor să ne dăm seama când Pentagonul se opune unei intervenţii militare pentru că auzim în spaţiul public o sumedenie de argumente tehnico-tactice despre cât de dificlă ar fi operaţiunea. Am auzit-o despre Bosnia, Kosovo, Libia şi acum despre Siria.

Şi nici măcar nu putem acuza comandanţii militari pentru faptul că ar fi prudenţi şi că nu vor să îşi arunce soldaţii în orice conflict. Dar cazul Siriei ar trebui gândit foarte bine şi comunitatea internaţională nu ar trebui să excludă posibilitatea intervenţiei militare doar pe baza celui mai prost scenariu posibil. Istoria recentă ne arată că toate argumentele militare au fost deja soluţionate în trecut cu succes în alte conflicte.

În cazul în care nu ar interveni nimeni, există riscuri potenţial chiar mai mari. Scenariul în care regimul Assad nu va mai reuşi să controleze întregul teritoriul al ţării şi elemente ale reţelei Al-Quaida ar caputra arme chimice siriene este mult mai terifiant decât orice invocat în legătură cu detronarea militară a dictatorului.

Hollande: Nu sunt doar un cadidat „contra” (Le Monde)

Un candidat la alegerile prezidenţiale conduce în toate sondajele şi totuşi apare la o dezbatere televizată şi pare defensiv. Este candidatul socialist la şefia Palatului Elysee, Francois Hollande. Acuzat în repetate rânduri că nu are un program politic şi economic destul de conturat, Hollande a încercat să vorbească foarte punctual despre problemele ridicate la fileu de moderator.

„Niciodată nu am crezut că va fi uşor, diferenţele nu vor fi mari în aceste alegeri”, a spus candidatul socialist. Întrebat despre ponderea antisarkozismului în cota sa de popularitate, Hollande crede că poporul francez vrea, cu siguranţă, să sancţioneze regimul de până acum, dar că el nu este un candidat contra.

Dincolo de discuţii legate de impozite la marile firme franceze sau importanţa cărnii halal, Hollande a vorbit şi despre intenţiile sale apropo de Tratatul Fiscal al UE. „Dacă UE nu va adopta un plan de creştere economică, Franţa nu va respecta ţintele de deficit”.