Dunărea a atins cota de inundaţie la Galați

0

‘Chiar dacă apa nu ajunge la reţeaua subterană de curent electric, s-a dispus sistarea energiei. Este o măsură preventivă şi de siguranţă’, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.

 

Măsura i-a afectat din plin pe comercianţii de pe faleză, care în acest weekend fie apelează la generatoare pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii normale, fie servesc doar băuturi îmbuteliate.

 

Pentru curăţarea apei de mizeria adusă, la mal, de viitură, angajaţii Serviciului public Gospodărire Urbană folosesc nava Eco 2, una din cele două nave multifuncţionale autopropulsate pentru depoluare, achiziţionate de Administraţia Portuară a Dunării Maritime, prin proiectul CODENAV – Sistem de colectare a deşeurilor generate de nave în porturile de pe Dunărea Maritimă.

 

Cele două nave, Eco 1 şi Eco 2 au costat 8,65 milioane lei şi pot fi folosite pentru depoluare şi colectarea deşeurilor solide şi lichide de la nave şi de la suprafaţa apei în caz de poluare accidentală, pentru porturile Galaţi şi Tulcea.

 

Cota de pericol pe Dunăre în zona Galaţiului este de 700 cm, iar la viitura din 2010, Dunărea a înregistrat la Galaţi un maxim istoric de 686 cm, situaţie în care oraşul nu a fost inundat.