Dunărea a depăşit cota de atenţie la Corabia

Mihai Barsan

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, nivelul apei Dunării a ajuns la Corabia la 522 de centimetri, fiind depăşite cotele de atenţie cu 22 de centimetri şi sunt prognozate noi creşteri de debite şi niveluri, iar începând de marţi a fost instituit “cod galben” pe sectorul Corabia – Zimnicea (judeţele Olt şi Teleorman).

 

Reprezentantul ISU a menţionat că avertizarea hidrologică a fost trimisă către toate localităţile riverane Dunării din judeţul Olt şi au fost luate măsuri de instituire a permanenţei la sediile primăriilor, monitorizare permanentă a evoluţiei hidrologice, revizuire a stocurilor de materiale existente la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, anunţare a crescătorilor de animale din zonele posibil a fi afectate şi transmiterea operativă a tuturor datelor din zona de competenţă.

 

“Din informaţiile primite de la CLSU din zonă şi SGA Olt, chiar dacă atenţionarea hidrologică intră în vigoare începând de mâine (marţi – n.r.), aproximativ 35 de hectare de păşune sunt inundate (15 hectare în localitatea Corabia şi 20 de hectare în localitatea Gârcov). Păşunea respectivă este într-o zonă inundabilă. Debitul Dunării la intrarea în ţară este de 10800 mc/s, faţă de 6.700 mc/s, media din această perioadă, iar cota de atenţie, conform cotei de la Portul Corabia, a fost depăşită cu 22 de centimetri”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

 

De fiecare dată când nivelul apei Dunării a depăşit la Corabia cota de atenţie au fost inundate păşunile din apropierea malului şi în situaţiile în care a fost depăşită şi cota de inundaţie (550 de centimetri) a fost inundată faleza din Corabia şi terenuri agricole. Ultimele depăşiri ale cotelor de atenţie şi inundaţie la Corabia s-au înregistrat în 2010.

Urmărește-ne pe social media

google news
hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole