In 2006, producatorul de software a raporat o cifra de afaceri de noua milioane de euro. Cele 15 milioane de euro pe care Liviu Dragan, directorul general al companiei, le estimeaza pentru sfarsitul acestui an reprezinta o triplare a businessului de cinci milioane de euro pe care i-a raportat TotalSoft la sfarsitul anului 2004.Fondul elen Global Finance a preluat, in aprilie 2005, 80% din companie, in urma unei investitii de circa zece milioane de dolari (7,7 milioane de euro). “Probabil ca am mai avut o asemenea crestere, prin anii 2001 sau 2002.
In ultimii ani, businessul nostru a crescut cu aproximativ 30-35%, insa anul acesta, vom creste cu 65-70%”, a declarat Liviu Dan Dragan, director general TotalSoft. Principalele motoare ale evolutiilor inregistrate sunt cresterea economica, investitiile in infrastructura, proiectele de implementare a solutiei Charisma in afara tarii, precum si a sectorului companiilor de leasing si credite. Divizia Primavera va face, anul acesta, 2,2 milioane de euro, ceea ce inseamna o crestere de 100% fata de anul trecut. Cat priveste achizitiile unor companii romanesti si straine, anuntate de TotalSoft la inceputul anului, Liviu Dragan a spus ca, pe piata romaneasca, acestea nu s-au concretizat.
“In piata romaneasca, nu am reusit achizitii – pe de o parte, din cauza unei supraevaluari a diferitelor firme si, apoi, pentru ca astepam sa vedem cum vor finaliza intregul an. In Bulgaria, in schimb, cred ca, pana la sfarsitul anului, vom finaliza achizitia unei firme de vreo 30 de oameni, care asigura implementarea unui ERP binecunoscut pe piata occidentala. Odata cu achizitia aceasta, vor implementa si Charisma”, a detaliat Liviu Dragan.
Evolutie
Divizia Primavera va face, anul acesta, 2,2 milioane de euro, ceea ce inseamna o crestere de 100% fata de anul trecut.






