Prin e-reader, serviciu online deja aplicat de publicatii internationale precum Daily Mail, New York Times si Seatle Inquirer, publisherul garanteaza advertiserului masurarea exacta a timpului de expunere pe care reclama sa o are in paginile electronice accesate.
Acest serviciu este disponibil momentan numai prin tehnologia producatorului de software Microsoft, respectiv sistemul de operare Windows. Siguranta acuratetei masuratorilor de audienta este data si de calitatea interactiva a servicului. Utilizatorul poate modifica direct continutul paginilor publicatiilor. Reclama poate fi marita si plimbata prin pagini, la fel si fotografiile. De asemenea, utilizatorul poate face modificari in text, precum notite personale si alte observatii, pe care le poate trimite mai departe prietenilor. Abonatii publicatiilor care ofera acest serviciu platesc in prezent o taxa speciala pentru a avea acces la continutul prezentat in format e-reader. Acest fapt este posibil deoarece se poate tine o evidenta exacta a utilizatorilor acestui serviciu.
“Prin e-reader, se poate vorbi de advertising calitativ. Publisherul va putea oferi advertiserului valoare adaugata, deoarece prin e-reader poti tine mult mai bine evidenta timpului in care cineva a privit reclama respectiva. E-reader beneficiaza de un dispozitiv de masurare a audientei, a carui precizie lipseste ziarelor tiparite si editiilor online. In presa scrisa sau online, poti presupune ca, daca o reclama s-a aflat pe o pagina accesata, aceasta a fost vazuta”, sustine Dawson. Legatura stransa pe care publicatia o are cu utilizatorii e-reader creeaza in timp o baza de date care se poate transforma intr-un instrument cu care publisherul poate atrage advertiserii targetati, cu garantia ca reclama lor va ajunge direct la tinta. “De exemplu, in SUA, o companie producatoare de ceasuri nu si-a facut pana in prezent reclama decat in paginile electronice ale serviciului e-redear, oferit de New York Times. Si asta pentru ca are garantia ca mesajul sau ajunge exact la consumatorii din targetul companiei”, explica Dawson.
Dawson explica susccesul New York Times prin faptul ca proiectul a fost si este sustinut puternic financiar de conducerea companiei. New York Times ofera acest serviciu de doi ani, in timp ce Daily Mail e-reader a fost lansat pe piata de noua luni.






