Ecranele Monopoly “vorbesc” franceză. Urmează extinderea în alte două ţări

Ecranele Monopoly "vorbesc", mai nou, franceză, în 100 de patiserii autentice şi cu tradiţie. Potenţialul, spune Gabriel Faflei, directorul general al companiei, este foarte mare: Franţa are peste 36.000 de patiserii. Partenerii locali ai Monopoly Media sunt Cigale TV, iar contractul a fost semnat pe o perioadă de trei ani şi are o valoare de aproape o jumătate de milion de euro.

Şi aici apare însă elementul important numit potenţial: piaţa de digital signage din Franţa, neexploatată încă. "E o nişă fantastică. Vorbim despre o piaţă ce are de zece ori valoarea pieţei din România", explică Faflei.

Dar cel mai important aspect în toată această poveste este acela că Monopoly se apropie tot mai mult de obiectivul strategic de a se poziţiona în centrul Europei. "Drumul pentru a face business este mai simplu aşa", punctează managerul Monopoly.

Comerţul în acest tip de magazine a scăzut cu 20% în ultimii ani, ca urmare a schimbării obiceiurilor de cumpărare, ce a dus o mare parte dintre clienţi către supermarketuri, în detrimentul magazinelor tradiţionale de pâine.

La început, îşi aminteşte managerul, a fost destul de multă neîncredere cu privire la România, şi, iniţial, compania condusă de Faflei ar fi trebuit să se ocupe doar de crearea de conţinut. A fost însă doar o chestiune de timp.

Cu un preţ mai bun decât cel practicat de companiile din Franţa, Monopoly şi-a adjudecat şi instalările din amplasamentele respective. "Am montat ecranele din 100 de patiserii în trei săptămâni, iar feedbackul a fost foarte bun", spune Faflei. Compania are o echipă specială care lucrează la crearea de conţinut pentru Franţa, iar acesta este adaptat, parţial, pentru fiecare amplasament.

Tot în Franţa, Monopoly va începe un program-pilot cu BRED, o instituţie bancară, şi, de asemeena, compania este în discuţii cu Tabac, reţeaua de tutungerii din Franţa, asemănătoare, ca model de business, cu cea de patiserii.

În 2008, afacerile companiei de publicitate indoor şi digital signage Monopoly Media s-au ridicat la aproximativ 3,4 mil. euro, peste estimările iniţiale, a declarat anterior pentru Business Standard Gabriel Faflei. În ceea ce priveşte 2009, Monopoly vrea să sfideze criza şi are toate datele problemei nu doar pentru a se menţine, ci şi pentru a-şi creşte veniturile. Potrivit lui Faflei, în termeni de cifră de afaceri, se estimează o creştere de 10-20%, însă el spune că cea mai mare realizare este, anul acesta, businessul extern. 2010 va fi un an bun pentru noi, iar veniturile din afacerile nou-atrase vor începe să se vadă din luna octombrie a acestui an", a explicat managerul.

Pe lângă Monopoly Media, liderul domeniului şi companie ce face parte din grupul media Realitatea-Caţavencu, pe această piaţă mai activează companii precum In­door Media, Oops Media, Sugar Media, Brand Management, Elevate şi alţii.

Piaţa românească de publicitate indoor este estimată la aproximativ şase milioane de euro în 2008.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole