EDP Renewables, producător mondial de energie eoliană şi solară, a realizat un profit net de 416 milioane euro în primele nouă luni ale anului

”EDP Renewables (Euronext: EDPR), al patrulea producător mondial de energie eoliană şi solară, a anunţat rezultatele financiare de la sfârşitul trimestrului al treilea, continuând să înregistreze o creştere solidă datorită creşterii capacităţii instalate, folosirii mai intense a resurselor regenerabile şi a revenirii preţului mediu de vânzare. Rezultatul tuturor acestora este un EBITDA de 1,482 miliarde euro şi un profit net de 416 milioane euro”, anunţă compania.

EDPR continuă planul său ambiţios de creştere la care se adaugă şi o capacitate record de 4 GW de energie regenerabilă aflată în construcţie în 15 pieţe din lume, dar care oferă companiei şi o diversificare tehnologică mai largă.

”Mai mult, investiţiile brute în valoare de 4,4 miliarde de euro au permis EDPR să-şi sporească prezenţa internaţională pe 28 de pieţe naţionale diferite prin achiziţii precum cea a Sunseap. În plus, EDPR a reuşit să continue să genereze valoare prin programul de rotaţie a activelor, încheind trei tranzacţii în Spania, Polonia şi Italia”, precizează compania.

Rezultatele operaţionale înregistrează, de asemenea, o creştere datorită capacităţii instalate crescute şi a creşterii cererii de energie regenerabilă. Această capacitate instalată de până la 14,3 GW a condus la performanţe de operare stabile.

EDPR a atins 10,8 GW din obiectivul suplimentar de 20 GW stabilit pentru perioada 2021-2025 (55% atins), în timp ce peste 40% din acest obiectiv este deja instalat sau în construcţie.

În plus, compania şi-a desfăşurat rotaţia activelor înainte de termen, cu 3,4 miliarde de euro din obiectivul de venituri de 8 miliarde de euro deja atins prin acorduri care generează de două ori valoarea per MW faţă de ceea ce era prevăzut în Planul de Afaceri.

„EDPR se află într-o poziţie foarte puternică pentru a face faţă tuturor provocărilor prezentate de tranziţia energetică şi am atins deja 55% din capacitatea de surse regenerabile pe care ne-am propus să o dezvoltăm în orizontul 2021 până în 2025. În primele nouă luni ale acestui an şi chiar şi având în vedere contextul de afaceri fluctuant în care se află sectorul energetic, am putut investi peste 4 miliarde de euro în proiecte de energie regenerabilă”, spune Miguel Stilwell d’Andrade, CEO al EDP.

În primele nouă luni din 2022, EBITDA al EDPR a crescut la 1,482 miliarde de euro (creştere de 62% de la începutul anului) datorită rezultatelor solide ale liniilor de afaceri susţinute şi de un câştig de 10% în capacitatea instalată şi de un câştig de 14% în producerea de energie regenerabilă.

Venitul din exploatare a crescut la 331 de milioane de euro (în creştere de la începutul anului cu 129 de milioane), care a fost obţinut în principal din tranzacţiile de rotaţie a activelor încheiate în Polonia, Spania şi Italia.

Profitul net a crescut la 416 milioane de euro (o creştere de 181% de la începutul anului), care a fost parţial compensat de costurile financiare nete mai mari, care au crescut cu 296 milioane de euro (creştere cu 58% interanual), urmare a creşterii datoriilor, a cursului de schimb valutar şi al costului datoriilor.

”EDPR sunt hotărâţi să implementeze Planul de Afaceri, precum să rămână în conducerea tranziţiei energetice către surse regenerabile pe acele pieţe unde îşi menţin prezenţa”, spun reprezentanţii companiei.

EDP Renewables (Euronext: EDPR) este al patrulea cel mai mare producător de energie din surse regenerabile din lume, cu o prezenţă în 28 de pieţe din Europa, America de Nord, America de Sud şi Asia. Cu sediul central în Madrid, Spania şi cu birouri regionale în Houston,  São Paulo şi Singapore, EDPR are un puternic portofoliu de dezvoltare, active de primă clasă şi capacitate operaţională de lider de piaţă în domeniul energiei regenerabile. Acestea includ eoliene onshore, câmpuri fotovoltaice, eoliene offshore (prin cei 50/50 JV – OW) şi tehnologii complementare ce folosesc energie regenerabilă, ca baterii de stocare a energiei şi hidrogen verde.

EDPR este o companie din  grupul EDP (Euronext: EDP), lider în tranziţia energetică cu un focus pe decarbonizare. Pe lângă prezenţa sa puternică în energie regenerabilă (cu EDPR şi operaţiile hidro), EDP are o prezenţă puternică pe pieţele din Portugalia, Spania şi Brazilia, ce includ reţele electrice, soluţii pentru consumatori şi management energetic.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed