AcasăMarile ÎntâlniriEDUARD ZELGIN: „Fotbalul înseamnă și sport și afaceri, mai ales astăzi”

EDUARD ZELGIN: „Fotbalul înseamnă și sport și afaceri, mai ales astăzi”

După 18 ani de presă sportivă, timp în care nu a primit nicio altă ofertă de a schimba domeniul – poate pentru că toată lumea îl vedea potrivit pe micul ecran, Eduard Zelgin a acceptat oferta pentru postul de team manager la FCU Craiova. Până la acel moment, în Craiova mergea doar la meciurile de pe Stadionul Ion Oblemenco și, după cum spune chiar el, după ce misiunea de reporter se încheia, nu prindea răsăritul la Craiova. L-am întrebat despre anii de presă, negocierile cu Adrian Mititelu – despre care, la momentul respectiv s-a vehiculat că au durat o lună, dar și despre cum e, când nu se ocupă de fotbal.

Sunt un produs tradițional românesc”

– Care este prima amintire din copilărie pe care o ai cu fotbalul?
Prima amintire… Un meci pe Stadionul Steaua, la una dintre peluze. Nu mă întreba cu cine! Am copilărit în Drumul Taberei, iar atunci unchii mei m-au luat de mână și am mers împreună. Nu am înțeles prea multe lucruri atunci, dar a fost îndeajuns cât să avem parte de o astfel de discuție despre fotbal.

– Numele tău are o sonoritate specială. Care este povestea lui?
Simplă povestea! Bunicul din partea tatălui meu a avut sânge de neamț. Dar până la mine au mai rămas doar câteva picături. Nu știu nici limba și nici nu m-aș fi văzut vreodată să trăiesc în Germania. Sunt un produs tradițional românesc, îmi place să spun! Asta deși toată lumea m-a strigat, fără să știe povestea, „turcule”. 

Visam să fiu fotbalist, dar pentru asta aș mai fi avut nevoie de talent”

– Care au fost planurile pentru carieră, în anii adolescenței?
Visam să fiu fotbalist, dar pentru asta aș mai fi avut nevoie de talent. Ambiție am avut, dar nu a fost suficient. Următoarea opțiune era să nu mă îndepărtez de fotbal și am ales jurnalismul sportiv. Iar pentru asta vreau să îi mulțumesc mamei mele pentru faptul că după ce am avut prima legitimație mi-a amintit de teza de la limba română. (N.R.: Râde!) Și gata cu fotbalul la echipa „Vointa” de la noi, din cartierul Aviației. Am mers la Liceul „C.A. Rosetti”, la Mate-info. Nu s-a lipit de mine, deși nici fraier nu am fost la materiile astea. Apoi am mers la Universitatea „Hyperion”, la Jurnalism. Între timp am experimentat și turismul, dar pasiunea pentru fotbal a fost greu de lăsat pentru altele. Și așa am facut primii pași… usor, usor.

– De ce te-ai apropiat de fotbal?
Pasiune, ți-am spus, nu ai nevoie de mai multe. În 2004 am ajuns „în probe” la ProSport, în redacție – aveau nevoie de tineri jurnaliști. Am învățat de la toți oamenii din jurul meu, am fost trimis la pândă pentru știri, infiltrat printre suporteri, cu hârtia și pixul la meciurile de liga a doua și de liga a treia. Astăzi să nu le spui tinerilor jurnaliști de lucruri de genul ăsta – nu le înțeleg și nici nu își mai doresc să înceapă de aici. În plus, suntem în 2022, ziarele au ajuns, majoritatea, pagini pe internet și atât. Este o altă lume, normal.

„Nu doar în România toată lumea se pricepe la fotbal”

– Pare că în România toată lumea se pricepe la fotbal. Care este motivul pentru care țara noastră are un nivel atât de crescut al empatiei cu acest sport? Că la nivelul performanțelor internaționale… nu mai suntem cum eram acum câteva zeci de ani.
Nu doar în România toată lumea se pricepe la fotbal. Și în alte țări este la fel. Fotbalul este sportul numărul unu al planetei. Nu are nicio legatură una cu alta… Lumea iubelte fotbalul și atât, oamenii își susțin echipele favorite, indiferent de situație. Normal, rezultatele din ultimii ani la nivel de echipă națională și echipe de club pe plan european, sunt din ce în ce mai slabe. Dar și așa, lumea vine la stadion și este interesată de fotbal. Să sperăm că într-o zi ne vom bucura din nou de prezența Naționalei României la un turneu final sau de o echipă în Champions League. Dar pentru asta sunt multe lucruri de schimbat.

– Ești jurnalist. Crezi că în ceea ce privește jurnalismul sportiv este esențială o pregătire academică în acest sens? Sau poți vorbi cu dezinvoltură pe ecran și dacă ai altă pregătire profesională?
Îți dau exemplul… nu doar exemplul meu, dar și al altor colegi de generație din facultate. Ne-am văzut toți din an în primele semestre, apoi am ajuns, unii dintre noi, să profesăm în paralel cu „școala”. Pentru jobul acesta ai doua variante: una – să te naști pentru mass-media sau, a doua – să ai ambiție până îți depășești limitele și atunci facultatea îți este de mare folos.

– Admiterea la Jurnalism cu scopul de a deveni jurnalist sportiv este un plan bun de carieră? Are piața media suficiente resurse pentru a asigura o constanță a posturilor în această nișă?
Este pentru pasionați. Și nu mă refer aici, cu tot respectul, la domnișoarele cărora le surâde ideea de a prezenta știrile sportive și de a atrage atenția astfel, datorită frumuseții lor. Nu îmi permit să dau sfaturi, însă televiziunea este mai mult de atât, prietenia cu prompterul nu este simplă. Te trădează, și vezi după! Jurnaliștii de astăzi nu mai sunt la fel, nici eu nu am semănat cu cei de dinaintea mea. Astăzi pare totul diferit. Studenții jurnaliști sunt tot mai puțini, e de înțeles. Piața media pare să aibă resursele respective pentru conținut, însă resursele legate de partea financiară lasă mult de dorit! Și prefer să mă opresc aici!

– Din cariera ta de jurnalist sportiv, care este cea mai frumoasă amintire?
Îmi forțezi memoria. Știi, întrebarea aceasta am adresat-o de multe ori fotbaliștilor, la interviuri. „Golul cel mai frumos, meciul preferat”… Mi se părea simplă, acum nu mai cred așa! Dar rămân la amintirea legată de primii pași în redacția ProSport, ambiția zilelor respective de a-mi păstra locul alături de adevărați ziariști ai vremurilor. Să îi ai directori pe respectabilul domn Cristian Topescu la ProSport și mai apoi, pe domnul Ovidiu Ioanițoaia la Gazeta Sporturilor înseamnă cu adevărat amintiri de excepție. Alături de ei vreau să îl menționez pe Vlad Enăchescu, directorul ultimului proiect din care am facut parte din 2010 până în această vară. Fără el, poate nu mai aveam șansa să îmi urmez pașii și îi mulțumesc!

– Dar momentul neașteptat pe care l-ai transformat într-o știre? „Acel” moment pe care l-ai speculat și apoi a fost preluat și de colegii din media?
Astfel de momente au fost marile satisfacții ale vieții de jurnalist. Au fost prea multe… Stirea ta să fie suficient de importantă pentru a fi preluată și de „rivali”. Și au fost, nu o spun cu mândrie, doar cu bucurie.

– De fapt, în cariera ta, care consideri că sunt principalele borne profesionale?
Au fost 18 ani de presă scrisă și de televiziune. Am participat la sute de meciuri, am însoțit echipele în deplasările internaționale, fie echipa națională, fie echipele de club. Însă prezența unui jurnalist la un turneu final sau la o finala europeană este echivalentă cu premiul întai de la școală. Și le-am prins și pe astea, deși la școală le-am sărit de multe ori. (N.R.: Râde!)  

–  În anii cât ai fost jurnalist sportiv, câte și ce oferte profesionale ai primit, pentru alte domenii de activitate?
Niciuna! Dumnezeu nu m-a lăsat să îmi trădez pasiunea.

– De ce ai avut încredere în propunerea FCU Craiova?
Pentru că am avut încredere și am încredere în patronul FCU Craiova, domnul Adrian Mititelu. Este un om pe care dacă reușești să îl cunoști mai departe de imaginea oferită de mass-media, înțelegi foarte multe lucruri. Îi mulțumesc pentru această șansă oferită și îmi doresc să realizăm lucruri frumoase la echipă, alături de el, Adiță Mititelu, staff-ul  FCU și de băieți. Este un proiect cu mult suflet și pasiune! Rămâne doar să ne demonstrăm valoarea pe teren în acest sezon.

– Crezi că după această experiență profesională ai mai putea reveni la statutul de jurnalist?
Nu știu… Niciodată să nu spui „niciodată”, nu?!

„Nu au fost negocieri când am primit propunerea pentru postul de team manager la FCU Craiova”

– Când ai fost prezentat ca team manager la FCU Craiova, ai declarat că te vei ocupa de relația dintre jucători, staff și patron. Cu care dintre părți te înțelegi cel mai bine?
Nu trebuie să mă înțeleg eu mai bine cu vreuna dintre părți, rolul meu este să reușesc să fac să fie bine înțelese lucrurile venite dinspre patron sau staff spre jucători și invers. Eu sunt doar mesagerul.

– Negocierea pentru acest post a durat o lună. De ce?
Nu au fost negocieri. A fost propunerea patronului și a fost răspunsul meu afirmativ. Presa a aflat mai târziu, iar acum înțeleg lucrurile altfel fața de cum se întâmpla în anii mei ca reporter.

– Investiția în FCU Craiova din 2005 până acum a fost de peste 30 de milioane de euro. A meritat?
Întrebarea este pentru domnul Adrian Mititelu. Îl întreb și promit să îți ofer răspunsul!

– La două luni de la numirea ta, care sunt primele izbânde profesionale în această nouă poziție?
Realizările sunt strâns legate de rezultatele echipei. Echipa are un potențial peste poziția de acum din Liga 1. Pas cu pas ne dorim să ajungem spre play-off și să rămânem pe locurile respective. Însă știm că avem mult de muncit împreună.

– Ce legătură ai cu Craiova? Cu Orașul, mă refer…
Niciuna! Este un oraș nou pentru mine, vizitat în trecut doar cu prilejul partidelor de pe Stadionul Ion Oblemenco. De multe ori, după meci nici nu prindeam răsăritul în Craiova și eram din nou la București. Așa este viața de reporter. Pot spune un singur lucru după perioada petrecută. Ma simt minunat, am fost „adoptat” de oameni frumoși pe care îi respect și care mă respectă și cărora le mulțumesc!

– Câți prieteni ai în lumea fotbalului?
Nu mulți, dar sunt! Lumea fotbalului naște deopotrivă prietenii și antipatii. Noțiunea de prietenie la fotbal este sensibilă, dar există! Așa este și în viață.

– Crezi că acest context profesional te pregătește pentru ceva măreț, mai important?
Știu un singur lucru! Îmi doresc să reușim împreună la FCU! Să demonstrăm adevărata valoare a acestei echipe în România!

– Care este echipa străină de fotbal preferată?
Am simpatizat cu mai multe, dar nu am avut sau nu am una preferată. Sunt fan PSG, să aleg numărul 1 pe lista preferințelor.

– Când nu te gândești la fotbal, ce faci, ce pasiuni ai?
Relaxare pentru următoarea zi la fotbal. Altfel, prefer să fiu alături de familie, de iubita, de prieteni la un restaurant bun. Mai merge și un film sau un spectacol de teatru. Pasiuni?! Fotbalul înseamnă pasiune sută la sută.

– În lumea fotbalului, cât este despre sport și cât despre afaceri și mondenități?
Sunt împreună. Fotbalul înseamnă și sport și afaceri, mai ales astăzi. Partea cu mondenitățile ar fi de medalia de bronz, să fim mai pe înțeles. Podiumul vă las pe dumneavoastră să îl alcătuiți, în funcție de preferințe!

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.