AcasăSanatateEl e „bunicul” furios și iute de pe circuit!

El e „bunicul” furios și iute de pe circuit!

Mihai Alexandrescu, 69 de ani, unul dintre veteranii de la Super Slalom și Vehicule Electrice, a doborât toate recordurile în Motorsportul din România! A concurat într-un an în 6 campionate, a avut 9 podiumuri dintre care 5 pe locul întâi.

De profesie inginer auto, el este pasionat de mașini de când se știe!

„Prima participare a mea a fost în anul 1975 când alături de  alți doi colegi, am participat la cursele de îndemânare. La un an, eu am ieșit campion” – Mihai Alexandrescu, pilot în campionatul de Super Slalom și Vehicule Electrice. 

De atunci, pilotul s-a dat în toate campionatele din FRAS, iar în 2019 a reușit să bată toate recordurile! „Am avut 34 de participări în cadrul competițiilor organizate de Federația Română de Automobilism Sportiv, Campionatul  de Autoslalom, Time Attak, Slalom Paralel, Super Rally, Viteză în Coastă și Viteză pe circuit. La sfârșit, rezultatele au fost remarcabile din 9 podiumuri de final de an, 5 au fost de campion” – Mihai Alexandrescu, pilot în campionatul de Super Slalom și Vehicule Electrice. 

Conduce o mașină electrică

În campionatul de Super Slalom, Mihai Alexandrescu participă de când acesta s-a înființat și nu a ratat niciun an.

„ În momentul în care Teo Gheorghe s-a hotărât să pornească acest campionat am fost încântat pentru că eram unul din principalii animatori ai curselor de îndemânare din anii 1975-1977” – Mihai Alexandrescu, pilot în campionatul de Super Slalom și Vehicule Electrice. 

Pentru că îi pasă de mediu, domnul Mihai s-a înscris și în campionatul de Autovehicule Electrice. Cu mașina de concurs, merge și pe stradă. Autovehiculul are chiar și numerele de înmatriculare verzi.

 „Din etapa trecută, am venit și cu o mașină electrică, cu un Mini Cooper și e foarte amuzant” – Mihai Alexandrescu, pilot în campionatul de Super Slalom și Vehicule Electrice

Concurs la peste 40 de grade

În weekendul trecut, GT Auto Club Sportiv, prin Teodor Gheorghe, cel datorită căruia din 2011 are loc Campionatul Național de Îndemânare Auto și Super Slalom, și gazda evenimentului, CTP România, au organizat sub egida FRAS etapa a 4-a a Campionatului Național de Îndemânare Auto, Super Slalom și noul Campionat Național de Vehicule Electrice.

Evenimentul a avut loc în incinta parcului industrial CTPark Bucharest West, Autostrada București-Pitești, km 23. Chiar dacă afară erau peste 40 de grade, piloții participanți de la mic la mare au făcut față cu brio caniculei.

Teodor Gheorghe, organizatorul competiției, este fost pilot cu ștate vechi în campionatele Federației Române de Automobilism Sportiv, iar de 12 ani se ocupă de organizarea Campionatelor de Îndemânare și Super Slalom. Acesta este ajutat de Horia, băiatul său în vârstă de 27 de ani, multiplu campion la Viteză în Coastă.

Sursa: SPORTS-NET

Ultimele Articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.