Elena Udrea, trădată şi de gramatica afacerilor

0

Elena Udrea foloseşte, la rubrica “venituri din alte surse” cuvântul “dividente” nu o singură dată, ci de patru ori. Astfel, potrivit declaraţiei de avere, ministrul a încasat “dividente” în sumă de 11.156 de lei de la “Dalli International Co SRL”, iar soţul său, Dorin Cocoş, a încasat “dividente” de 1,37 milioane de lei de la firma “Clamari Trading”, de 2,53 milioane de la “Medcomplex SRL” şi de 11.156 de lei de la aceeaşi “Dalli International Co”.

Potrivit dexonline.ro, cuvântul “divident” nu există, ministrul referindu-se, evident, la dividend (plural dividende), adică la “parte din profitul unei societăţi pe acţiuni care revine fiecărui acţionar în raport cu acţiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus” conform aceleiaşi surse.

Acum cinci ani, când actualul ministru al Turismului era şef al Cancelariei Prezidenţiale, a fost întrebată de un realizator de televiziune ce părere are despre faptul că preşedintele Norvegiei va propune un referendum pentru ca ţara să părăsească Uniunea Europeană, după aderarea României şi Bulgariei. Udrea a spus atunci că nu o îngrijorează această situaţie, neştiind de fapt că Norvegia nu are preşedinte, fiind monarhie, iar ţara nu este membră a Uniunii Europene.

Potrivit CV-ului de pe site-ul Guvernului, ministrul a absolvit Facultatea de de Studii Juridice şi Administrative a Universităţii “Dimitrie Cantemir” din Bucureşti şi mai multe colegii (Colegiul de Management al Resurselor Apărării, Educaţional şi al Achiziţiilor şi Colegiul Naţional De Apărare „Carol I”) din cadrul Universităţii Naţionale de de Apărare “Carol I”. Elena Udrea a urmat cursurile unui Master şi un doctorat la ultima instituţie de învăţământ.