Emil Boc: Sunt hotărât să dau OUG pentru ANI, cine crede că îşi bate joc de instituţie, se înşală

„Eu sunt hotărât să merg cu ordonanţă de urgenţă. Instituţia trebuie să funcţioneze, cine crede că îşi poate bate joc de ea, se înşală. Trebuie să funcţioneze, pentru că este necesară României, românilor şi în efortul de credibilitate cu Uniunea Europeană”, a precizat, duminică, primul-ministru. El a adăugat că Guvernul aşteaptă motivarea deciziei Curţii Constituţionale în cazul ANI.

CCR a declarat neconstituţionale, miercuri, mai multe prevederi din Legea de funcţionare şi organizare a Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel încât ANI nu mai poate să depoziteze declaraţiile de avere şi de interese, să amendeze persoanele care nu le depun la timp, să ceară confiscarea averilor sau punerea sechestrului pe acestea şi nici nu mai poate sesiza parchetul, în cazul unor neconcordanţe în declaraţii. În plus, declaraţiile de avere şi de interese nu vor mai fi publice.

Decizia a fost luată în urma unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate de avocatul Alice Drăghici, după ce ANI a cerut confiscarea unei părţi din averea clientului său, Şerban Brădişteanu. CCR a decis însă examinarea din oficiu a întregii Legi care stă la baza organizării şi funcţionării Agenţiei de Integritate.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed