Eroii de la Snagov! Canotajul a scos trei medalii olimpice dar nu are nicio bază sportivă omologată

Cele trei medalii obținute de canotorii români la Jocurile Olimpice de la Tokyo, una de aur și două de argint, au fost obținute în condițiile în care România nu dispune de o bază sportivă omologată. La Snagov sunt doar patru culoare iar la Orșova două, în condițiile în care este nevoie de minim opt culoare. Din această cauză, țara noastră nu poate organiza competiții internaționale de canotaj pentru că nu are unde. Și cu toate astea, Elisabeta Lipă a reușit să reinventeze acest sport, în calitate de președinte al Federației de Canotaj.

Succesul de la Tokyo a readus în discuție o problemă mai veche cu care sportivii noștri se confruntă: lipsa culoarelor de antrenament pe apă. Din discuțiile preliminare purtate cu reprezentanții federației, a reieșit faaptul că Ministerul Transporturilor ar putea aloca anumite culoare pentru a derula antrenamente, fără care echipele să fie întrerupte sau blocate de transportul naval de agrement sau de alte tipuri de activități, inclusiv pe lacul Snagov.

Conform unui document semnat de ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, se arată că Federația Română de Canotaj a solicitat, prin adresa 64.615, în ziua de 28 iunie 2021, sprijinul Autorității Navale Române pentru reducerea vitezei ambarcațiunilor de agrement pe lacul Snagov pe timplul antrenamentelor lotului olimpic de canotaj, în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Urmare a solicitării, a fost emis de către Căpitănia Portului Snagov, avizul către navigatori nr. 3/30/06.2021, prin care au fost stabilite măsuri în perioada antrenamentelor echipei de canotaj, în zona II a lacului Snagov și a fost înaintat răspunsul favorabile federației sportive.

Canotajul românesc a fost prezent la Tokyo cu nouă echipaje calificate. Trei au cucerit medalii: una de aur, la dublu vâsle feminin (Nicoleta Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş), şi două medalii de argint, la dublu rame masculin (Marius Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă) şi patru rame fără cârmaci masculin (Mihăiţă Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari).

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed