Efectul Grecia: Euro atinge minimul ultimului an faţă de dolar, bursele internaţionale închid pe roşu

0
Participanţii la piaţă, temători de o posibilă răspândire a problemelor financiar-fiscale ale unor state din zona euro, au căutat refugiu în instrumente şi active considerate mai puţin riscante, precum dolarul american, aurul sau obligaţiunile de stat ale Japoniei, potrivit Reuters.

Petrolul a bătut de asemenea în retragere, iar principalii indici ai bursei de la New York au închis şedinţa de marţi în scădere cu peste 2% fiecare, piaţa americană înregistrând cel mai puternic declin procentual din ultimele trei luni.

Standard & Poor’s (S&P) a retrogradat marţi ratingul Greciei cu trei trepte, la „BB+”, în categoria „junk”, exprimând temeri privind capacitatea statului elen de a implementa reformele necesare pentru o bună administrare a datoriilor publice uriaşe şi a deficitului bugetar record. Totodată, ratingul Portugaliei a fost redus de aceeaşi agenţie cu două trepte, la „A-„, punând sub semnul întrebării capacitatea guvernului portughez de a face faţă problemelor financiar-fiscale în contextul unor perspective economice pesimiste.

Investitorii consideră că problemele financiar-fiscale s-ar putea răspândi şi ar putea afecta economia europeană în ansamblu, însă că şansele unei propagări la nivel global a crizei sunt reduse, deoarece în alte regiuni economia a fost deja consolidată. Chiar şi aşa, încrederea a fost afectată puternic de evenimentele de marţi.

Cursul euro-dolar a scăzut în Asia la 1,3144, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni, după ce pierduse deja aproape 2% în şedinţa de marţi, cea mai puternică scădere din ultimul an. Moneda europeană a înregistrat ulterior o revenire uşoară, la 1,3199 dolari, însă analiştii consideră că „perioada de respiro” nu are şanse prea mari să se prelungească.

Indicele MSCI al burselor asiatice din afara Japoniei a căzut cu 1,5%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a pierdut 2,5%. Bursa din Australia a închis în scădere cu 1,4%, recuperând o parte din pierderi pe finalul şedinţei.

Preţul petrolului a coborât peste noapte, pentru scurt timp, sub nivelul de 82 de dolari pe baril, şi se tranzacţionează în prezent uşor peste acest prag, dar în scădere faţă de şedinţa anterioară.

Aurul s-a retras miercuri la 1.165 dolari pe uncie, după ce a atins marţi 1.172,43 dolari pe uncie, maximul ultimelor patru luni.

Randamentul obligaţiunilor de referinţă din Asia, titlurile de stat cu maturitatea la zece ani emise de guvernul Japoniei, a coborât la minimul ultimelor patru luni, sprijinit, la fel ca şi aurul, de riscul scăzut atribuit de investitori acestor active.