Eurobarometru: Doar 25% dintre români se consideră informaţi cu privire la problematicile UE

Doar francezii şi grecii (24%), italienii (23%), portughezii şi spaniolii (22%) se consideră mai puţin informaţi decât românii cu privire la chestiunile europene.

Pe de altă parte, luxemburghezii se consideră bine informaţi în proporţie de 54%, danezii de 51%, finlandezii de 48%, irlandezii şi maltezii de 45%, iar germanii de 41%.

De asemenea, studiul reflectă că mai informaţi în această privinţă decât românii se consideră cetăţenii din ţările candidate la aderarea la UE – Muntenegru (46%), Islanda (45%), Turcia (44%), Croaţia (40%), Macedonia (38%) şi Serbia (37%).

 

Potrivit Eurobarometrului, 54% dintre români au aşteptări de la politicile UE cu privire la generarea de locuri de muncă şi nivelul de trai, iar 16% doresc o mai bună coordonare a politicilor economice în cadrul procesului de guvernanţă europeană. Media la nivelul UE este de 49% pentru politicile cu rezultate directe pe piaţa de muncă şi nivelul de trai şi de 28% pentru o mai bună coordonare în plan european.

Şi în ţări membre cu trecut similar României aşteptările cetăţenilor vizavi de UE sunt legate mai ales de interesul economic şi social: 66% pentru Bulgaria, 67% pentru Ungaria şi 68% în Polonia.

Televizorul este principala sursă de informare a românilor cu privire la temele europene, fiind utilizată în proporţie de 97% dintre respondenţii sondajului. Aceasta este urmată de presa scrisă şi ziare (51%), radio (64%) şi sursele de pe Internet (43%).

Pentru România, datele acestui Eurobarometru au fost culese în perioada 2-18 noiembrie 2012, pe baza unui eşantion naţional de 1.014 persoane.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed