Euromonitor pentru Excelenţă anunţă continuarea programului Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti

Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti reprezintă un program de încurajare şi facilitare a pregătirii profesionale şi se adreseaza jurnaliştilor care doresc să capete o expertiză profesională în problematica europeană. Acest program îi ajuta pe participanţi să aprofundeze înţelegerea tematicilor legate de Uniunea Europeană, cadrul de reglementare, funcţionarea instituţiilor, relaţionarea între Statele Membre precum şi maniera în care este abordată problematica europeană de către media occidentală.

Programul Bursele Europene JTI pentru Jurnalişti cuprinde trei etape de pregătire profesională:

• un training specializat, susţinut în România de catre specialişti în relaţii europene ;
• o calatorie de studii, de o saptamâna, la Bruxelles, pe durata căreia jurnaliştii vor avea ocazia sa se întâlneasca şi să discute cu oficiali ai Uniunii Europene ;
• stagii de pregatire profesionala, timp de trei saptamâni, în cadrul unor prestigioase organizaţii de presă europene.

La încheierea  fiecărei faze sunt selectaţi jurnaliştii care vor participa la faza următoare.

Persoanele interesate de această bursa pot accesa site-ul www.euromonitor.ro sau se pot adresa Fundaţiei Euromonitor pentru Excelenţă la adresa Calea Floreasca, nr.167, et. 4, sector 1, Bucureşti.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed