EXCLUSIV MONEY.ro >> 2009, an de vârf pe piaţa decoraţiunilor de Crăciun

În ce măsură aţi fost afectaţi de reculul economic?

Reculul economic mondial încă nu a ajuns la noi. S-ar putea să se simtă în vânzările din acest sezon şi asta să se vadă în afacerile din 2010, dar noi speram să nu fie o scădere semnificativă. Salariile nu au fost diminuate, dar în acelaşi timp, cele de bază nici nu au crescut. Dar, cum noi lucrăm în acord individual, în funcţie şi de preţurile obţinute pe produs, s-au putut acorda norme mai mari, ceea ce a condus la caştiguri semnificative, mai ales în perioada de vârf (iulie-august).

Capacitatea de producţie, în lunile de vară mai ales, este în totalitate ocupată. Am mecanizat o parte din pregătire tocmai pentru a face faţă volumului mare de lucru. Noi nu producem globuri ieftine, acestea ar fi de fapt rabaturi de la calitatea execuţiei şi a materialelor folosite. Clienţii targetaţi de noi au o putere de cumpărare medie şi ridicată, iar dacă vindem mai ieftin în ţară o facem din solidaritate şi nu mai vorbim de cuantumul profitului. Cu toate acestea suntem foarte atenţi la calitate, astfel că dacă ceva s-a greşit, acea bucată nu se livrează. Atât pentru export cât şi pentru piaţa internă, controlul de calitate se face bucată cu bucată.


Ce cifră de afaceri estimaţi pentru 2009, dar pentru 2010? Dar profit?

Pentru 2009 estimăm o creştere de 15% faţă de anul părecedent (n.r- potrivit Ministerului de Finanţe, Prodglob Clasic Glass a înregistrat o cifră de afaceri de 322.000 de euro), pe care sperăm să o menţinem în 2010. Profitul n-a mai fost spectaculos de ani de zile, din cauza cheltuielilor mereu în creştere, taxelor, dobânzilor, salariilor, nimeni nu poate creşte preţul în euro proporţional cu acestea, s-ar pierde un bun segment de piaţă. Totuşi putem face ceva investiţii şi să ne declarăm mulţumiţi de 2009.


Câte globuri estimaţi că veţi produce până la finalul anului, câte au fost produse în 2008? Care este capacitatea maximă de producţie a fabricii Prodglob Clasic Glass?
 

Până la sfârşitul anului vom produce aproximativ 700.000- 750.000 de bucăţi. Anul trecut am produs 700.000 de globuri, iar capacitatea totală este de aproximativ 800.000 de unităţi pe an.

Cât la sută din producţie merge către export şi unde?

Peste 90%; în SUA, Italia, Anglia, Austria, Germania. Veţi recunoaşte produsele noastre, de exemplu, şi la târgul de la Viena.

Unde sunt comercializate produsele Prodglob Clasic Glass în România şi sub ce brand? Aveţi o reţea de magazine proprii?

Pentru că producţia noastră este în majoritate exportată, nu am dezvoltat o reţea de magazine. Suntem producători şi expunem doar la târgurile de profil cu vânzare, la care participăm în perioada Crăciunului. Avem câţiva clienţi în Bucureşti, Cluj, Huedin şi suntem prezenţi în reţeaua Selgros cu produse ce poartă eticheta noastră.


Care este preţul minim şi maxim de vânzare al unui glob produs la Prodglob Clasic Glass?

Ornamentele din sticlă, care sunt fabricate 100% manual, au avut preţuri între 0,60 şi 12 euro bucata. De aici, fiecare a ales ce a crezut că se potriveşte pieţei pe care activează.

Când aţi finalizat colecţia pentru 2009 şi care este paleta de preţuri de producător practicate anul acesta?

În august 2009 am început deja să lucrăm pentru colecţia de anul viitor. Preţurile pentru export au fost cuprinse între 0,70 şi 3,5 euro. Pentru anul în curs, globurile păstrează culorile aflate în trend anul trecut, urmând, ca de obicei, moda vestimentară feminină de vară, respectiv verde, galben-oranj, mov, bleu tare, vişiniu, alb. Am folosit chiar şi accente de negru. Nu vor lipsi, însă, roşul şi auriul. Orice formă de ornament este binevenită, dar tot globurile domină şi tendinţa este din ce în ce mai mult pentru materiale naturale, precum sticla, conuri natur, mătase.


Caţi angajaţi aveţi, câţi sunt sezonieri şi care este cea mai aglomerată perioadă?

Suntem 32 de persoane. Am fost mai mulţi cu ani în urmă, dar, pentru că am avut o perioadă mai lejeră, am hotărât să renunţăm la verigile slabe şi să îi promovăm pe cei cu adevărat buni, care, motivaţi, sunt mult mai productivi. Cea mai aglomerată perioadă este vara, începând cu luna iunie. Atunci când suntem depăşiţi de comenzi, ca anul acesta, apelăm la colaboratorii noştri din ţară.

Câte globuri se produc în medie pe zi în fabrica Prodglob Clasic Glass?

Ca şi producţia întregului an, depinde de model. Nu bucăţile dau valoarea, astfel, se pot produce între 500 şi 3.500 de bucăţi pe zi.

Care sunt preferinţele românilor în materie de decoraţiuni de Crăciun? Dar cele ale europenilor?

Românii, ca în orice domeniu, sunt în mare parte americanizaţi. Şi foarte interesant, americanii caută produse specific europene, pe lângă cele foarte colorate şi bogat decorate, uzuale în cazul unei ţări ca SUA.Totuşi, românii nu renunţă la scenele ce înfăţişază naşterea Domnului, apropiindu-se astfel de preferinţele celorlalţi europeni. Aşa că îngerii, Moşii şi orice peisaje de iarnă vor fi din nou la loc de cinste în brazi. Pentru că puţini producători mai au răbdarea să execute decoraţiuni complexe, decorurile elegante, simple sau sofisticate în culori la modă nu vor lipsi nici ele. Însă, fiecare ţară sau zonă are un specific anume indiferent de moda anului.

Ţările nordice nu vor accepta un Crăciun fără roşu, mai ales roşu uni. Anglia e cea mai sofisticată în materie de design şi ţine la aspectul natural, aşa că vom vedea multă sticlă clară decorată cu cele mai deosebite desene. La fel şi în Elvetia. Italia s-a săturat de plastic, dar nu şi de şcenele de iarnă, aşa că picturile complexe cu Moşi, îngeri, peisaje, magi, etc s-au mutat şi aici pe sticla clară sau lăcuit transparent.
Austria şi Germania preferă globurile în serii, acelaşi model pe diverse mărimi şi forme, în culorile anului.

La cât estimaţi valoarea pieţei decoraţiunilor de Crăciun din România?

Specialiştii în marketing şi management ar spune că e o informaţie vitală, dar paleta de produse e atât de diversificată pe această piaţă şi importatorii atât de imprevizibili, încat o valoare estimativă nu este un indice concludent pentru noi.

Vorbesc despre importatori pentru că, în septembrie anul trecut, clientul meu din Elveţia m-a sunat amuzat să-mi spună că globurile livrate de noi în iulie urma să le exporte în Bucureşti. Si slavă Domnului, avem pagină pe internet, suntem în Pagini Aurii, participăm la târguri şi expoziţii interne şi internaţional, dar sună mai bine ,,import Elveţia” la preţ de aproximativ 1 la 10. Sunt convinsă că şi în alte domenii lucrurile se petrec la fel.

hive

Articole similare

Parteneri

hive

Ultimele Articole