EximBank, partener pentru grupul Aquila – jucător de top pe piața serviciilor de distribuție

În cadrul acordului financiar încheiat, EximBank pune la dispoziția Aquila Part Prod Com şi Seca Distribution un plafon de finanţare multiprodus în valoare de trei milioane de euro.

”EximBank are capacitatea de a contribui la dezvoltarea business-ului românesc şi este suficient de flexibilă pentru a se adapta pieţei, aşa cum a făcut-o în ultimii ani, transformându-se într-un veritabil susținător al antreprenoriatului autohton. Faptul că am reușit să includem în portofoliul băncii companii din elita business-ului românesc, așa cum este și grupul Aquila, confirmă preocuparea noastră strategică de a construi o relație solidă de tip win-win cu mediul de afaceri. Capitalul românesc are forţa de a crea companii care să concureze multinaționale cu tradiție, iar EximBank poate propune un portofoliu de produse și servicii la un nivel competitiv de preț, atractive pentru companiile aflate în căutarea unor soluții de dezvoltare a afacerilor”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

Înființată în 1994, Aquila Part Prod Com este compania care a pus bazele grupului, având în acest moment un portofoliu de producători internaționali de renume precum Unilever, SCA, Lavazza, Philips, Mars, Coca Cola sau BAT pentru care asigură distribuție și logistică la nivel național în toate canalele de retail. Ulterior se înființează Seca Distribution care își adaugă în portofoliu parteneri precum Wrigley și Ferrero.

”Capacitatea de adaptare continuă la schimbările modelelor de business ale partenerilor noștri ne-a permis să ne menținem în topul companiilor care activează în domeniu, înregistrând creșteri ale afacerilor chiar și în perioada de criză, când piața FMCG s-a contractat. Ne-am diversificat constant serviciile, am încercat să fim prezenți în toate canalele de distribuție (retail, gas stations, on-line, b2b), dar cred că ingredientele care au făcut diferența au fost experiența și relațiile stabile cu parteneri puternici. Încercăm să dezvoltăm un parteneriat la fel de puternic și cu EximBank cu al cărei suport ne dorim să continuăm planurile de extindere, fiind permanent în căutare de noi oportunităţi de piaţă”, a spus Jean Dumitrescu, CFO-ul grupului Aquila.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed