FACIAS şi SCD vor da în judecată Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii

FACIAS şi SCD, prin avocaţii lor, lucrează în prezent la pregătirea materialelor necesare pentru a chema în instanţă MTI şi solicită desfiinţarea Agenţiei de Control şi Încasare Feteşti. În plus, vom solicita restituirea abuzivei taxe de pod tuturor celor care pot face dovada plăţii”, a declarat preşedintele Societăţii Civile pentru Democraţie, Răzvan Zamfir.

FACIAS şi SCD acuză autorităţile de impunera unei triple taxări nejustificate pentru folosirea drumurilor publice. „Nu este normal să se plătească taxa de drum inclusă în preţul carburantului, rovinieta şi taxa de pod pentru aceeaşi porţiune de drum”, a spus Răzvan Zamfir.

De asemenea, reprezentantul fundaţiei a precizat că locuitorii din zonă plătesc 500 de lei/ lună de persoană pentru tranzitarea podului peste Dunăre, Feteşti-Cernavodă.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) încasează din 3 august taxe de până la 68 de lei pentru vehiculele care vor traversa podul peste Dunăre, Feteşti-Cernavodă. Tarifele au fost stabilite printr-un ordin emis de fostul ministrul al transporturilor, liberalul Ludovic Orban, în februarie 2008 şi se aplică pentru vehiculele înmatriculate în România şi în alte state, pentru fiecare trecere, indiferent de sensul de parcurs.

Preşedintele FORT, Augustin Hagiu, a declarat, luni, pentru NewsIn că Federaţia Operatorilor Români de Transport a depus o sesizare la Comisia Europeană (CE) în legătură cu taxa de trecere a podului peste Dunăre, Feteşti – Cernavodă. Potrivit acestuia, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ar trebui să elimine rovinieta, dacă decide menţinerea taxei de pod, deoarece podul este parte integrantă a Autostrăzii Soarelui, iar taxa de pod poate fi percepută ca taxă pe autostradă.

Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Dorina Tiron, declara, tot luni, că taxa de trecere a podului peste Dunăre, Feteşti-Cernavodă, este în conformitate cu normele UE şi nu s-a făcut nimic ilegal. Aceasta a spus că tronsonul de autostradă la podul peste Dunăre, Feteşti-Cernavodă, şi staţia de taxare au fost construite din bani de la ISPA şi UE a solicitat introducerea acestui tarif. În plus, Tiron a subliniat faptul că dacă CNADNR este administratorul drumului, utilizatorul este obligat să plătească.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed