Faithless va concerta la B’ESTFEST 2010

Alcătuită din Maxi Jazz, Sister Bliss şi Rollo Armstrong, Faithless este una dintre trupele preferate ale publicului român, atât datorită succesului unor piese precum “Insomnia”, “God is a DJ”, „Bombs” sau „We Come 1”, cât şi prin show-urile live cu adevărat memorabile susţinute în România.

Nume reprezentativ al muzicii electro din Marea Britanie, Faithless a îmbinat de-a lungul carierei genuri variate, de la electro la dance şi chiar trance, influenţe hip-hop, trip-hop şi spoken-word, refuzând încadrarea într-un singur stil muzical. Trupa a debutat în 1995 cu piesa „Salva Mea”, care la puţin timp după lansare a ajuns pe primele locuri ale topurilor din întreaga lume.

Anul 1996 a marcat apariţia primului album de studio, “Reverence”, acesta fiind urmat de “Sunday 8pm”, “Outrospective”, “No Roots” şi de un album Greatest Hits, lansat în 2005. În 2006, Faithless a lansat cel de-al cincilea album de studio „To All New Arrivals” consacrând definitiv trupa britanică drept unul dintre cele mai de succes proiecte electro-dance din lume.

După patru ani de la apariţia ultimului material, Faithless se pregăteşte în prezent de lansarea unui nou album de studio, intitulat „Calling All The Faithful”, primul extras de pe acesta fiind single-ul „Sun To Me”.

Figura feminină a trupei, Sister Bliss este unul dintre cei mai de succes DJ din Marea Britanie, lucrând cu nume internaţionale cunoscute, printre care şi Paul Oakenfold. Printre proiectele de succes ale lui Maxi Jazz se numără hitul trance „Dance4life”, în colaborare cu Tiesto, şi piesa „My Culture” a lui Robbie Williams. “Eminenţa cenuşie” şi “invizibilă” din cadrul Faithless, producătorul Rollo, deţine şi el un portofoliu impresionant, fiind persoana din spatele albumelor de succes ale Dido, care este chiar sora lui, punându-şi amprenta şi pe piesele unor artişti precum Simply Red sau Pet Shop Boys.

“Am ajuns la cea de-a patra ediţie B’ESTFEST şi suntem deosebit de bucuroşi că am reuşit să construim un brand românesc valoros într-un timp atât de scurt! În Europa aproape fiecare ţară are cel puţin un festival internaţional de muzică de o asemenea anvergură”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic.

B’ESTFEST 2010 va avea loc anul acesta în zilele de 16, 17, 18 iulie, la Romexpo, primul nume confirmat în program fiind Faithless.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed