Faţa nevăzută a lui Federico Fellini

Expoziţia “Fellini, la Grande Parade”, inaugurată de curând la Muzeul Jeu de Paume din Paris şi deschisă până pe 17 ianuarie 2010, îi este dedicată în întregime lui Federico Fellini – regizorul italian care a creat un nou cinema prin filmele sale ce îmbină bizarul, suparearealismul şi teatralul.

Organizată în preajma aniversării a 50 de ani de la lansarea “La Dolce Vita” (1960), una din cele mai controversate filme ale lui, expoziţia – împărţită în patru secţiuni tematice – aduce în lumină modul elaborat în care lucra Fellini, temele majore ale filmelor lui, obsesiile, prieteniile şi sursele sale de inspiraţie.

Regăsim aici caricaturi făcute de el în adolescenţă; fotografii cu el şi actorii pe platourile de filmare; afişe; secvenţe din filmele lui; precum şi cele două volume ale jurnalului său personal, “Il libro dei miei sogni” (“Cartea viselor”), pe care Fellini l-a ţinut timp de 30 de ani, încă de la începutul anilor ’60, când s-a apucat să studieze psihanaliza.

Care erau cele mai importante surse de inspiraţie pentru Fellini, care era relaţia lui cu scenografii, scenariştii şi actorii precum Marcello Mastroianni, Giulietta Masina (soţia lui) sau Anita Ekberg aflaţi din revista MONEY EXPRESS.