Finala Superkombat va avea loc la 22 decembrie la Bucureşti

Conform unui comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, ca urmare a faptului că finala K 1 programată la New York a fost amânată pentru începutul anului viitor, preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunţat că a semnat un parteneriat de asociere cu japonezii de la K-1, iar anul calendaristic se va închide cu gala de la Bucureşti. Denumirea oficială a evenimentului de pe 22 decembrie va fi „Superkombat World Grand Prix Final in association with K-1”.

 

„Deoarece Superkombat e partener exclusiv cu organizaţia K-1 la nivel mondial, am profitat de faptul că finala de la New York s-a amânat pentru începutul anului viitor, astfel că, în urma asocierii, am reuşit să facem posibil un mega eveniment la Bucureşti. Va fi un cadou de Crăciun pentru fanii K-1 din întreaga lume”, a spus Irimia, care a dezvăluit că la gală vor participa luptători de pe toate continentele.

 

Trei dintre sportivii calificaţi în marea finală K-1, Zabit Samedov (Azerbaidjan), Hesdy Gerges (Egipt) şi Ismael Londt (Surinam) sunt deja confirmaţi pe fight-cardul care va fi anunţat oficial săptămâna viitoare. Un prim super-fight a fost confirmat deja, urmând ca Raul Cătinaş să încerce să îşi ia revanşa în faţa americanului Mighty Mo după ce a fost învins în semifinala K-1 de la Seul din 2010, cei doi provocându-se deja la Local Kombat Oneşti unde au participat în calitate de invitaţi.

 

Surinamezul Londt, campionul Superkombat la categoria grea, va lupta în piramida de 4, unde mai sunt calificaţi Sebastian Ciobanu (România), Pavel Zhuravlev (Ucraina) şi Benjamin Adegbuyi (Nigeria/România). Câştigătorul va pleca acasă, pe lângă premiul în bani, şi cu un Mitsubishi Pajero în valoare de 50.000 de euro, oferit de Mitsubishi Motors România. De asemenea, printre numele confirmate se mai numără Freddy Kemayo (Franţa), Daniel Sam (Ucraina) şi Sergey Lascenko (Ucraina).

 

Biletele pentru gala de pe 22 decembrie de la Bucureşti vor fi disponibile începând de luni.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed