Fitch confirmă ratingul Rompetrol la ‘B plus’

Simultan, agenţia a scos ratingul Rompetrol de sub supraveghere cu implicaţii negative, unde a fost plasat la data de 16 septembrie 2010.

 

Acţiunea reflectă reducerea riscului unei retrogradări de rating pe termen scurt ca urmare a litigiilor cu guvernul român în urma conversiei datoriilor Rompetrol Rafinare.

 

Principalul scenariu negativ, încorporat în perspectiva negativă, avut în vedere de Fitch este o situaţia în care Rompetrol Rafinare va fi obligată să răscumpere participaţia de 44,7% deţinută de statul român printr-o conversie de tip bonduri pentru acţiuni. Acest lucru ar conduce la o pierdere semnificativă de numerar pentru grupul Rompetrol şi ar putea atrage după sine o retrogradare dacă grupul va strânge noi datorii pentru o astfel de tranzacţie.

 

Ratingul Rompetrol reflectă profilul de credit al companiei cât şi sprijinul oferit de firma mamă, grupul petrolier kazah KazMunaiGas (‘BBB minus’/Stabil/F3). Fitch consideră că lichiditatea Rompetrol va continua să fie susţinută de KazMunaiGas.

 

Grupul Rompetrol este o companie petrolieră multinaţională, cu sediul în Amsterdam, Olanda, cu majoritatea operaţiunilor şi activelor în Franţa, România, Spania şi Europa de Sud-Est. Principalele activităţi ale grupului sunt în domeniile rafinare şi marketing/vânzare de produse petroliere, dar şi în operaţiuni adiţionale – explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport etc.

 

Cu operaţiuni în 12 ţări, grupul intenţionează să devină unul dintre cele mai importante companii integrate petroliere din Europa.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed